Emblema Iaşului, pusă în valoare de Primărie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/03/2016

Primăria Municipiului Iaşi va aloca 400.000 de lei în vederea reintrării Palatului Culturii în circuitul de vizitare în condiţii optime. Totodată, pentru promovarea evenimentului, municipalitatea ieşeană va contribui cu suma de 50.000 de lei.

Interior Palat 2

Conform unui proiect de Hotărâre care va intra în dezbatere joi, 31 martie, municipalitatea va semna în acest sens un acord de parteneriat cu reprezentanţii Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. „În luna aprilie se redeschide Palatul Culturii. Pe lângă preluarea iluminatului arhitectural, Primăria se va implica puternic, inclusiv în ceea ce priveşte partea de promovare şi punere în valoare a acestui important obiectiv cultural şi istoric. Palatul Culturii este emblema Iaşului şi ne mândrim cu el. Din păcate sumele alocate Palatului nu sunt suficiente pentru a începe activitatea concretă. Din acest motiv, împreună cu doamna director Lăcrămioara Stratulat, am găsit această soluţie, a parteneriatului, prin care municipalitatea va aloca bani pentru dotarea sălilor de expoziţie cu jaluzele şi alte echipamente necesare pentru a putea inaugura cum trebuie lucrările de la Palat. Trebuie să îl folosim la întreaga sa capacitate. Este de datoria municipalităţii ieşene să se implice pentru ca acest obiectiv extrem de important să fie redat vizitatorilor”, a afirmat primarul interimar Mihai Chirica. Redeschiderea Palatului Culturii, eveniment de talie naţională la care vor participa importante oficialităţi, diplomaţi, academicieni, oameni de cultură etc., va avea loc în data de 27 aprilie.

Mihai Chirica a mai anunţat că statuia Fericitului Anton Durcovici, Casa Tafrali şi Casa de Cultură a Studenţilor vor fi iluminate arhitectural, costurile pentru acest demers urmând a fi suportate de Primărue. Cele 3 obiective vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu energie electrică a iluminatului public. Executarea instalaţiilor de racordare la iluminatul public al Municipiului Iaşi, cât şi întreţinerea/menţinerea reţelelor de alimentare cu energie electrică a iluminatului arhitectural, cât şi a corpurilor de iluminat, proiectoarelor, etc., aferente acestor reţele rămân în sarcina Episcopiei Romano – Catolice Iaşi, respectiv a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi. Cantitatea de energie electrică estimată a fi consumată de reţelele de iluminat arhitectural într-un an este de 9.360 Kwh, iar contravaloarea energiei electrice de 4.586 de lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*