Elevii de nota 10 au fost premiaţi la Primăria Municipiului Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/07/2017

Festivitate emoţionantă astăzi la Primăria Municipiului Iaşi, unde au fost premiaţi elevii care au obţinut nota 10 la examenele de evaluare naţională şi de bacalaureat. La eveniment au participat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi, Genoveva Farcaş, inspector şcolar general al judeţului Iaşi, cadre didactice, părinți și elevi.

În cadrul manifestării, 36 de elevi care au fost notaţi cu 10 la examenul de evaluare naţională şi 11 absolvenţi de liceu din municipiul Iași care au obţinut nota maximă la bacalaureat au primit premii şi diplome din partea municipalităţii ieşene şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean.

„Aşa cum ne-am obişnuit, sfârşitul anului şcolar ne regăseşte de fiecare dată în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi. De data aceasta ne bucurăm că numărul elevilor de nota 10 a crescut şi sperăm ca, pe parcursul anilor care vor urma, această sală să devină neîncăpătoare. Cum spuneam şi în şedinţa Consiliului Local, pentru Iaşi nota 10 trebuie să fie o notă curentă, o notă normală, o notă care să definească toate şcolile din municipiul şi judeţul Iaşi pentru că, faţă de alte judeţe, cred că Iaşul reuşeşte să ofere unele dintre cele mai bune condiţii de a învăţa din întreaga ţară. Acest lucru se face printr-un efort constant al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Primăriei Municipiului Iaşi, tuturor celor implicaţi în actul de educaţie”, a declarat primarul Mihai Chirica.

„Este un moment de bucurie şi mândrie, deopotrivă, pentru noi toţi. Iată, în acest an şcolar avem rezultate deosebite, atât la examenul de evaluare naţională, cât şi la examenul de bacalaureat. Sunt momente importante pentru elevi, dar şi pentru profesorii care i-au coordonat, i-au pregătit vreme de mulţi ani. Nu e uşor, iar asta o spun în calitate de profesor, dar şi de părinte, să obţii rezultate atât de frumoase. Anul acesta, judeţul Iaşi se numără între judeţele fruntaşe şi în ceea ce priveşte promovabilitatea la cele două examene externe naţionale, obţinând promovabilități de peste 84%, dar este şi fruntaş în ceea ce priveşte notele de 10 înregistrate la evaluarea naţională şi bacalaureat. Probabil că în palmaresul educaţional 2017 e anul cel mai rodnic şi ne bucurăm în primul rând pentru voi, dragi elevi, care, cu certitudine, aţi avut momente îndelungate de studiu constant, de învăţare activă şi profundă, de implicare, de renunţare, uneori, la bucuriile vârstei. Dar a meritat, întrucât, iată, astăzi este momentul în care omagiem excelenţa la Iaşi. Mulţumesc Primăriei Municipiului Iaşi care, cel puţin de cinci ani, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, organizează acest moment de omagiere a elevilor, dar şi a dascălilor”, a spus Genoveva Farcaş, inspector școlar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Judeţul Iaşi ocupă locul doi pe ţară, după Bucureşti, la numărul mediilor de 10 obţinute la evaluarea naţională. Pe aceeaşi poziţie fruntaşă se află şi în ceea ce priveşte notele maxime obţinute la bacalaureat. De asemenea, anul acesta, judeţul Iaşi a înregistrat o rată ridicată a promovabilităţii, de 84,10%, comparativ cu 82,91%, procentajul consemnat în 2016.

La nivelul municipiului Iaşi, în ceea ce priveşte numărul mediilor de 10 obţinute la evaluarea naţională, pe locul întâi se află Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, cu zece reuşite. În schimb, la bacalaureat, Colegiul Naţional se situează pe primul loc, cu cinci elevi care au obţinut nota maximă.

Lista elevilor ieşeni care au obţinut nota 10 la examenul de evaluare naţională

Nr. crt. Nume / Iniț. / Prenume Unitatea școlară
1 AGAPE C. SAMERUCA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
2 ALUPOAEI G. DELIA-IOANA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
3 BUȘAGA T. MARIA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
4 CALUSCHI C.F. ANA-ȘTEFANA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
5 DAMIAN P.C. DARIA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
6 DRAGOSLAV E.N. HORIA-NICOLAE COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
7 HOMSI M. YUSRA-ALISYA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
8 PINTILIE C. GEORGIANA-BEATRICE COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
9 STOICA V. ANA-MARIA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
10 TANASE M.F. MARIA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
11 BALABAN L. ANDRA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
12 MAZILU C. LARISA TEODORA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
13 PANȚIRU T. MARIA PELAGHIA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
14 ROȘU M. IOAN COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
15 SAVIN M.MIRUNA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
16 STRATON C.M. MARIA ILINCA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
17 TODIRAȘ G. SEBASTIAN IULIAN COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
18 UNGUREANU C. TUDOR COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
19 VIȚEL I. IOANA ALINA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
20 BULACOVSCHI I.Ș. ANA MARIA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
21 CODĂU C. CATRINEL  ANA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
22 DIMITRIU D.G. MARIA CORINA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
23 MOISUC D.C. ANA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
24 ŢĂBÂRNĂ G.C. ANDREI ALEXANDRU COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
25 ULILIUC A.C. MARA GEORGIANA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
26 ADONICIOAIEI C.N. MARIA-CARLA LICEUL TEORETIC DE INFORMATICĂ “GRIGORE MOISIL”, IAŞI
27 ALBU P. TEOFIL-CONSTANTIN LICEUL TEORETIC DE INFORMATICĂ “GRIGORE MOISIL”, IAŞI
28 CANTEA M.C. CARMINA-VIVIANA LICEUL TEORETIC DE INFORMATICĂ “GRIGORE MOISIL”, IAŞI
29 DUMITRESCU I.C. GEORGE-ALEX LICEUL TEORETIC DE INFORMATICĂ “GRIGORE MOISIL”, IAŞI
30 RĂȘITARIU P. DUMITRU-ALEXANDRU LICEUL TEORETIC DE INFORMATICĂ “GRIGORE MOISIL”, IAŞI

 

31 CONSTANTIN T. TEODORINA COLEGIUL NAȚIONAL “MIHAI EMINESCU”, IAŞI
32 SANDU M.B. ROXANA ALEXANDRA LICEUL TEORETIC “VASILE ALECSANDRI”, IAŞI
33 CIOATA F. IOANA LARISA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU”, IAŞI
34 SANDU F. RALUCA PETRONELA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU”, IAŞI
35 LUPU-POLIAC M. RALUCA ALEXANDRA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “TITU MAIORESCU”, IAŞI
36 ANDREI P.I. SANDRA ELENA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DIMITRIE A. STURDZA”, IAŞI

 

Lista elevilor ieşeni care au obţinut nota 10 la examenul de bacalaureat

Nr. crt. Nume / Iniț. / Prenume Unitatea Școlară
1 CIOCOIU C RĂZVAN-ANDREI COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
2 COVIC AC MARIA-ALEXANDRA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
3 CREȚU C MARIAN-CODRIN COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
4 CRIHAN NO DIANA-ALEXANDRA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
5 VINTILĂ V TEODORA-CRISTINA COLEGIUL NAȚIONAL, IAŞI
6 BOGHIAN V PAULA-CLAUDIA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
7 DUMINICĂ I. IOANA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
8 IANOPOL B. IOLANDA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
9 ROŞCA D ALEXANDRA-COSMINA COLEGIUL NAŢIONAL “COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI
10 DORU G. GEORGIANA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI
11 MĂGUREANU A IRINA-IOANA COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIŢĂ”, IAŞI

 

Comments

comments

Categoria: educatie,eveniment





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*