Elevii de la „Negruzzi” au fost consilieri locali pentru o zi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/11/2016

În jur de 30 de elevi de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” au învățat în această săptămână cum se ia decizia publică la nivel local într-o manieră inedită. În cadrul unui proiect de educație civică susținut la Iași în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie de Fundația Friedrich Ebert România, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Municipal Iași, elevii au luat locul consilierilor locali reali, înțelegând astfel procesul democratic de luare a deciziei din localitatea lor mult mai ușor.

consiliul-local-negruzzi4

Pentru început, participanții au asistat la ședința de Consiliu Local Municipal din data de luni, 31 octombrie. Apoi, vineri, 4 noiembrie, elevii au luat parte la un training susținut de către formatori de tineret ai Fundației Friedrich Ebert. În cursul zilei de sâmbătă, 5 noiembrie 2016, participanții i-au cunoscut pe câțiva dintre aleșii locali reali și au colaborat cu aceștia pentru redactarea unor interpelări și proiecte de hotărâre.

În final, în seara de sâmbătă, 5 noiembrie, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, elevii au stat la masa consilierilor locali, au dezbătut și au votat proiectele de hotărâre pe care chiar ei le-au propus pentru municipiul Iași. Împărțiți în cinci grupuri „politice”: „alb”, „albastru”, „gri”, mov” și „roz”, „consilierii locali” de la Colegiul „Costache Negruzzi” au analizat și votat proiecte privind, printre altele, construirea unui parc tematic de distracție, modernizarea iluminatului public prin înlocuirea iluminatului public cu LED-uri, reabilitarea caselor din Păcurari, reabilitarea Secției de Neurologie de la Spitalul de Recuperare sau introducerea rețelelor wireless în transportul public.

Rolul de gazdă, dar și de „primar” în ședința informală la această simuare de ședință de plen a „Consiliului Local” al elevilor, a fost jucat de către viceprimarul Gabriel Harabagiu. „S-a vorbit foarte mult, poate prea mult, în ultimii ani despre necesitatea reformei clasei politice. Această reformă este absolut necesară, dar nu se poate realiza fără atragerea tinerilor în viața politică, fără implicarea tinerilor în exercițiul democratic. Doar cu un tineret interesat și cu cunoștințe solide despre mecanismele democrației putem vorbi cu adevărat despre reforma societății românești. Tocmai de aceea, vreau să îi felicit pe elevii Colegiului «Costache Negruzzi» care au acceptat să se implice în acest proiect și pe reprezentanții Fundației «Friedrich Ebert», care mijlocesc această întâlnire între administrația locală și tânăra generație. Noi, cei din Primăria Municipiului Iași, suntem deschiși față de problemele tinerilor, elevi sau studenți, din municipiul Iași. De altfel, mulți dintre reprezentanții executivului municipalității, eu, ca și domnul primar Mihai Chirica, dar și mulți consilieri locali, suntem tineri, așa că putem înțelege nevoile și interesele generației tinere și vom rămâne în continuare receptivi față de aceasta”, a declarat viceprimarul Gabriel Harabagiu.

 

„Politica locală afectează direct toți membrii comunității, indiferent de vârstă, și tocmai de aceea este important ca fiecare cetățean să-și cunoască drepturile și obligațiile. Tinerii participanți vor afla pe parcursul zilelor de proiect care sunt sarcinile primarului, care sunt atribuțiile consilierilor locali, dar și modalitățile de implicare ale cetățenilor în procesul decizional. Elevii deprind prin metode de predare nonformale abilitați care nu le sunt neapărat evidențiate în procesul instructiv-educativ din școli sau din viața de zi cu zi, dezvoltându-și atitudinea civică, calitatea lor de cetățeni și de membri ai comunității din care fac parte”, a detaliat Diana Pop, coordonator proiect din partea Fundaței Friedrich Ebert România.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*