Elena Moşuc: „Cântul este menirea mea!”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/06/2016

Elena Moşuc este una dintre cele mai aplaudate şi respectate soprane din lume, deopotrivă apreciată de public şi critica muzicală. Absolventă a Universităţii de Muzică George Enescu din Iaşul natal, a cucerit marile scene ale mapamondului cu interpretări triumfale. Fie că a fost vorba de „Traviata” montată la Scala din Milano, „Flautul fermecat” de la Covent Garden sau recentul rol titular din spectacolul „Lucia di Lammermoor” de la Teatro Regio din Torino, Elena Moşuc şi-a dat măsura excepţionalei sale calităţi artistice. Splendidă în toate ipostazele publice, marea soprană revine la Iaşi cu plăcere, nostalgică după atmosfera în care şi-a făurit fabulosul drum către succes.

 

  • Aţi deprins tainele muzicii încă din vremea copilăriei, crescând în atmosfera cântului bisericesc, după cum mărturiseaţi într-un interviu. Acum cântaţi pe marile scene ale lumii, de multe ori denumite “temple ale muzicii”. Să aibă opera acea sonoritate aparte care îl apropie cel mai mult pe om de divinitate? Între timp, aţi mai cântat în catedrale, retrăind atmosfera din copilărie?

 

Este cunoscut faptul că muzica este arta care ne apropie cel mai mult de Divinitate. Nu degeaba cântul este modul de a aduce slava lui Dumnezeu dintotdeauna, de când există diferitele instituţii religioase. Prin vibraţiile născute în timpul producerii sunetelor, prin muzica frumoasă, cantabilă, da, ne apropiem de Dumnezeu. Nu putem spune acelasi lucru despre hard rock care este opusul muzicii religioase ori clasice. Japonezul Masaru Emoto a studiat la microscop efectele muzicii asupra cristalelor de apă, dovedind că muzica clasică are un efect binefăcător asupra acestora. Cristalele au o formă frumoasă, simetrică doar atunci când „ascultă” muzica benefică. Corpul nostru este în proporţie de 70% apă. Deci, şi corpul nostru va reacţiona la ceea ce „ascultă”. De aceea, după cum este demonstrat ştiinţific,  foarte bine ar fi să fim foarte atenţi la muzica pe care o ascultăm. După un concert cu muzică de Mozart, Bach, Brahms, după o slujbă religioasă care ne înalţă sufletele ne simţim mult mai bine, avem o stare de spirit de bună dispoziţie şi de linişte. De aceea, este bine să frecventăm aceste „temple ale muzicii”. Opera este cea mai completă dintre arte, îmbinând în mod armonios, sinergic muzica, dansul, pictura, sculptura, arhitectura, este arta care ne dă cele mai mari satisfacţii şi, da, ne apropie de Dumnezeu. Bineînţeles, totul depinde de noi, artiştii, noi suntem canale între Divinitate şi public, catalizatorii răspunzători de reuşita spectacolelor. Doar un artist care ştie că este născut pentru această nobilă artă de a cânta şi care se simte răspunzător în calitate de „instrument umil al geniului creator” poate să înalţe sufletele spectatorilor. Eu personal mă simt cel mai bine pe scenă, ştiu şi simt că sunt folositoare, simt că energia benefică primită de Sus pot să o dau mai departe. De aceea îi mulţumesc Divinităţii pentru darul pe care mi l-a dat, iar acest lucru o fac în orice moment în care sunt pe scenă sau de multe ori în biserică, în orice colţ al lumii mă aflu, cântând la liturghie aşa cum am făcut-o mereu în copilărie alături de bunicii mei dragi care mi-au insuflat dragostea pentru Dumnezeu ducându-mă duminică de duminică în templul Domnului.

Mosuc 3

  • V-aţi făcut debutul în lumea bună a operei câştigând Premiul I la un concurs internaţional organizat de radiodifuziunea germană, ARD, în 1990, la Munchen. O perioadă tulbure pentru orice român abia ieşit de sub regimul restrictiv al lui Ceauşescu. Cum priveaţi orizontul care se deschidea atât de larg în faţa dumneavoastră? Ce imagini păstraţi de la acest fericit eveniment? Era mai dificil pentru un solist din România să se impună internaţional în acea perioadă, comparativ cu vremurile de azi?

 

Îmi amintesc cu melancolie de acea perioadă. Totul s-a petrecut într-un ritm ameţitor. Când am participat la acel concurs, nu aveam intenţia de a câştiga un premiu, ci de a câştiga experienţă. Eram singura dintre toţi concurenţii care nu avea încă studiile universitare. Eu am studiat canto la Şcoala Populară de Artă Iaşi şi mult în particular cu renumiţi solişti ai Operei din Iaşi precum Mioara Cortez, George Popa, Gina Tăbăcaru şi Adriana Severin. Abia în 1990 am fost admisă la Conservatorul din Iaşi. Faptul că Dumnezeu însă a avut alte planuri şi mi-a deschis drumul către o nouă lume arată că am fost născută să aduc bucurie oamenilor prin vocea primită în dar. Bineînţeles că doar având voce nu este suficient. Am muncit foarte mult şi mai ales singură mult timp până când am întâlnit-o pe maestra Mildela D’Amico din Milano care mi-a dat ultima şlefuire şi cu care am reuşit să descopăr ultimele secrete ale cântului. Ea a fost colegă cu Renata Scotto şi au avut-o ca maestră pe marea profesoară de canto Mercedes Llopard. Bineînţeles că studiul nostru nu se sfârşeşte niciodată întrucât mereu experimentăm prin noi roluri, mereu trebuie să studiem şi să ne adaptăm la scene şi roluri noi, iar  corpul nostru este într-o continuă schimbare, nu suntem niciodată aceiaşi, suntem mereu în diferite etape ale vieţii care ne îmbogăţesc şi ne pun mereu în faţa unor situaţii care ne obligă să învăţăm şi să evoluăm. Totul este într-o continuă mişcare. Am avut „norocul” sau mai bine zis a fost destinul meu să îmi încep cariera într-un teatru excepţional: Opera din Zürich în „Era” intendantului Alexander Pereira care a invitat toate starurile din lume, toţi soliştii celebri, dirijorii cei mai mari, regizorii faimoşi ai timpului. Am lucrat cu pianişti excepţionali, am avut ocazia să fiu invitată în toate teatrele mari din lume precum Scala, Metropolitan, Viena, Londra, Paris, Berlin, München, Tokyo etc etc. Este foarte uşor să te dezvolţi frumos, armonios lucrând cu oameni excepţionali. În lumea noastră, a muzicii, nu contează naţionalitatea, contează ceea ce oferi prin arta ta. Iar toţi românii celebri au avut parte de recunoaşterea internaţională. Când am plecat pentru prima dată în afara ţării la München la acel concurs care mi-a schimbat viata, eram o necunoscută, dar m-am întors ca o stea, cum frumos scria şi spunea la Radio Bucureşti doamna Ligia Ardelean. După 1989 a fost uşor să ies din ţară, nu au fost probleme, doar că financiar nu stăteam prea bine. Din fericire, ARD mi-a plătit hotelul, altfel nu ştiu cum m-aş fi descurcat. Vizitam marile magazine din München precum muzeele, eram încântată de luminile de pe străzile metropolei seara, când la noi totul era în întuneric. Totul a fost ca un vis.

Anii au trecut, iar eu am reuşit să îmi fac un nume respectat în lumea operei unde nu oricine reuşeşte. Munca perseverentă, dorinta neîncetată de perfecţionare nelăsând un sunet la voia întâmplării, iubirea faţă de muzica interpretată şi respectul faţă de marile genii care ne-au lăsat aceste comori preţioase, operele pe care toţi le iubim, m-au impulsionat mereu şi mi-au dat avânt .

Astăzi peste tot se pune accent pe vizual. Timpurile s-au schimbat. Totul este în viteză şi nu mai există acea răbdare de a lăsa lucrurile să se maturizeze şi să crească aşa cum ar trebui. Toţi vor să devină staruri după terminarea Conservatorului, nu se mai studiază ca în vremurile trecute. Ies soliştii ca ciupercile după ploaie. Şi s-a pierdut mult din punct de vedere calitativ. Eu mi-am dorit întotdeauna o carieră longevivă şi sănătoasă şi mi-am lăsat timp să mă dezvolt studiind mereu.

Mosuc 2

  • Ieşenii v-au putut revedea şi reasculta foarte recent, într-un recital de excepţie susţinut alături de Filarmonica “Moldova”, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei. De altfel, aţi revenit foarte des la Iaşi, mai ales în perioada mandatului doamnei Beatrice Rancea la conducerea Operei. Din păcate, domnia sa a preluat acum manageriatul Operei din Bucureşti. Sunteţi o stea a multor scene de prestigiu ale lumii. Din această perspectivă, cum apreciaţi cei cinci ani de mandat al doamnei Rancea la Opera ieşeană?

Domnia sa m-a invitat pentru un spectacol de Traviata în 2013 şi în 2014, pentru două concerte de Operfado susţinute împreună cu marele interpret de Fado Gonçalo Salgueiro din Lisabona. A fost ideea noastră de a crea acest minunat concert în care se îmbină în mod extraordinar Opera cu Fado şi Muzical, iar Opera Română din Iaşi ne-a oferit acest cadru minunat să facem în premieră mondială acest concert. Ştiu că s-au întâmplat multe lucruri frumoase la Operă în mandatul doamnei Rancea, eu personal am văzut spectacolul „Troienele” şi am fost pur şi simplu impresionată de calitatea acestuia. Personal am colaborat foarte bine şi profesional cu doamna Rancea. Dar este bine să reamintim că Opera Română din Iaşi avea deja o istorie importantă, toate marile nume de solişti români şi mulţi solişti internaţionali s-au perindat pe această minunată scenă, punând acest templu cultural român într-o lumină de mare clasă. Am avut ocazia să văd spectacole minunate, de o calitate extraordinară, mi s-a oferit un cadru excepţional în care să învăţ şi „să fur” meserie, atât la Opera, cât şi la Filarmonica din Iaşi.

Mosuc 5

  • V-aţi impus definitiv drept una dintre marile voci ale lumii, având reprezentaţii îndelung aplaudate în spaţiile sacre ale artei lirice. În fotbal, se spune că cel mai greu meci e cel care urmează. Să fie la fel şi în cazul spectacolelor de operă? Când poate spune un artist că e suficient de experimentat încât să nu mai aibă nici o emoţie faţă de următoarea reprezentaţie?

 

Cine se consideră răspunzător pentru ceea ce face simte mereu un pic de emoţie, dar emoţie creatoare. Meseria noastră este ca sportul de performanţă. Odată ce ai ajuns acolo sus, eşti obligat să studiezi permanent pentru a te menţine. Este uşor să ajungi sus, dar mai greu să rămâi la calitatea cu care ţi-ai obişnuit publicul. Când cineva îţi spune numele care este cunoscut, ştie la ce să se aştepte. De aceea, eu mă simt mereu obligată să fiu la înălţime. Studiez în permanenţă, doresc mereu să experimentez roluri noi care mă fac să cresc. Maestrul Ion Buzea, un renumit tenor român care locuieşte la Zürich şi pe care îl vizitez din când în când primind mereu sfaturi extraordinare, spune mereu că un solist de operă învaţă până la pensie, dar şi după pensie. Deci, studiul nostru nu se termină niciodată. Eu personal urăsc rutina. La orice rol pe care îl interpretez, de exemplu de 25 de ani, precum Violetta, Lucia, Gilda aduc ceva nou, chiar dacă este un detaliu mic. Detaliile acestea fac diferenţa între un solist obişnuit şi unul mare.

 

  • Când reveniţi acasă, în Iaşi, cum vă petreceţi timpul? Aveţi locuri speciale pe care doriţi neapărat să le vizitaţi? Ce credeţi că-i lipseşte Iaşului cultural pentru a fi vizibil în Europa?

Când vin acasă la Iaşi, bineînţeles că familia, părinţii sunt primii vizitaţi, mătuşa şi verişoarele, nepoţelele, dar neapărat mormântul bunicilor mei care m-au crescut şi al tatălui meu care ne-a părăsit anul trecut. Este mereu o bucurie să îi revăd pe cei dragi, precum şi pe prietenii pe care îi am de foarte mulţi ani. Mă întristează foarte mult faptul că Iaşul, un oraş de tradiţie şi de mare cultură, încă nu are o sală de concerte pe măsură. Bineînţeles, mi-a făcut mare plăcere să fac muzică împreună cu Filarmonica din Iaşi alături de muzicieni cu care mi-am început cariera. Am cântat alături de ei la FIE pe 26 Mai în Palas Mall, care îmi place foarte mult. Dar, sinceră să fiu, aceşti muzicieni extraordinari merită să aibă un sediu, o sală de concerte pe măsura Iaşului.

 

  • Care vă este cea mai dragă amintire din vremurile în care vă îndrăgostiseţi de muzică? Cum vă imaginaţi atunci anii care vor veni? S-au împlinit toate visele dumneavoastră sau a mai rămas ceva neatins încă?

 

Există un moment în viaţa mea muzicală despre care mereu povestesc şi va rămâne mereu viu în amintirea mea: momentul în care am cântat pentru prima dată cu orchestra! Şi nu oricare orchestră! Orchestra Filarmonicii „Moldova” Iaşi, orchestră importantă a României pe care am ascultat-o de sute de ori în concertele săptămânale de vineri seara, un adevărat conservator. Nu vă puteţi imagina trăirea mea prima dată alături de circa 6o de muzicieni! Acel moment este viu în memoria mea şi acum.

Anii care vor veni mă îndreaptă spre un nou repertoriu corespunzător experienţei mele, maturităţii mele vocale, fizice şi psihice. Este normal să cânt roluri de maturitate. Nu că nu aş mai putea să cânt Gilda sau Lucia, nu am absolut nici o problemă vocală, dar consider că Norma, Anna Bolena, Lucrezia Borgia, care sunt de fapt roluri mult mai grele, sunt rolurile cele mai adaptate vârstei mele şi întereselor mele muzicale în acest moment. Aşa că aceste roluri pe care le-am interpretat sporadic până acum le veţi vedea mai des pe agenda mea. Şi, bineînţeles, sunt atâtea roluri noi în care doresc să debutez: Leonora în „Trubadurul” de Verdi, Desdemona în „Othello” tot de Verdi – voi debuta anul viitor 2017 în Tokyo şi multe altele.

După cum am spus, am cântat enorm toate rolurile visate de o soprană, pe toate scenele importante din lume şi doresc să aduc bucurie publicului cât mai mult posibil. Cântul este menirea mea, cântul mă împlineşte şi este lucrul pe care ştiu să îl fac cel mai bine.

Un interviu de Gabriel Andronache

Carieră prodigioasă

Elena Moşuc a fost foarte ataşată de Opera din Zürich, unde şi-a demonstrat talentul şi dăruirea pentru scenă în diverse roluri, precum Regina Nopţii, Konstanze, Donna Anna, Lucia, Linda di Chamounix, Gilda, Violetta ş.a. A fost invitată să cânte atât în întreaga Europă, pe cele mai faimoase scene internaţionale (la Milano, Viena, Londra, Paris, Roma, München, Berlin, Hamburg, Barcelona etc.) şi în festivaluri de renume (Salzburg, Verona), cât şi în SUA (la New York şi Dallas), în Japonia, China şi Coreea. În 2005, Preşedintele României i-a acordat titlul de  „Ofiţer al Artelor”, înaltă recunoaştere a meritelor ei excepţionale. În 2009 a obţinut titlul de Doctor în muzică summa cum laude la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Elena Moşuc a fost distinsă în 2010 cu titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşului, ca recunoaştere a contribuţiei sale aduse prestigiului cultural al oraşului natal. De asemenea, soprana a primit premiul «Siola d’oro – Lina Paliughi», cea mai importantă distincţie conferită de Asociaţia criticilor italieni, fiind prima solistă româncă şi din Europa de Est recompensată cu acest onorant premiu.

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie: , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*