Efervescenta viaţă culturală a Iaşului: teatrul, cunoscut în toată lumea

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/11/2013

Purtând legenda găzduirii teatrului lui Avram Goldfaden, grădina Pomul Verde a intrat în istorie ajungând vestită în toată lumea. Pe scena ei modestă au debutat mulţi dintre tinerii actori

Vizavi de intrarea în grădina Pomul Verde, aproape „uşă în uşă” s-a construit şi moderna clădire a Teatrului Naţional, inaugurat la 1 decembrie 1896, dar cu începuturi şi tradiţii din decembrie 1832 când, în spatele său, pe uliţa Golia s-a deschis Teatrul de Varietăţi al fraţilor Baptiste şi Ioseph Fouraux, în casele Talpan (cam peste drum de actualul sediu al Filarmonicii Moldova). Activitatea sa bucurându-se de mare interes din partea târgoveţilor, în decembrie 1838, pe scenă se rânduiau două trupe: una cu spectacole în limba franceză, iar alta în limba română. La ele s-a adăugat, prin februarie 1842, şi a treia cu spectacole în limba germană, condusă de celebra cântăreaţă „madame Frisch”, care a primit şi direcţia tetrului ieşean pentru doi ani (septembrie 1841 – mai 1842). Unii dintre artişti cât şi spectatori erau evrei. „Astfel, după zece ani de existenţă, teatrul ieşean avea trei trupe sau, după spusele unora, căsoaia lui Talpan (proprietarul) avea trei teatre, Iaşul devenind un recunoscut centru multinaţional european”. (I. M. Din Târgul Cucului în Piaţa Unirii). Lor, la 4 martie 1844, li s-a alăturat şi o trupă italiană sosită din Odessa.

teatru_copouTeatrul Naţional din Copou: Inaugurat pe 22 decembrie 1846, mistuit de foc în noaptea dintre 17-18 februarie 1888

Ca efect al acestei vieţi artistice intense, în 1846, pe firmamentul Iaşilor a apărut Teatrul Naţional. I s-a construit un sediu pe Copou, dar acesta arzând în 1888, s-a înlocuit cu acela din strada Căpitan Păun, proiectat de renumiţii arhitecţi vienezi Felner şi Helmer şi inaugurat în 1896.

Celebră actriţă pariziană

Prezentarea spectacolelor pe cele două scene din strada Căpitan Păun reprezentând o mare realizare în palmaresul unor actori din Europa şi America, aceştia nu le ocoleau, incluzind în turneele lor şi fosta capitală a Moldovei. Astfel, nu a ocolit Iaşul nici celebra actriţă pariziană Sarah Bernardt (evreică), sosită aici chiar la începutul epopeii lui Goldfaden, cu vreo 30 de însoţitori şi celebrul pat cu danteluţe al eroinei din „La dame aux camelias” de Al. Dumas. Venise dinspre Viena prin Lemberg şi mergea la Odessa, dar a dorit să aducă Iaşilor măcar o farâmă din viaţa artistică a marelui Paris. A dat spectacole pe scena Teatrului Naţional din Copou (9, 10 şi 11 noiembrie 1881), locuind la hotelul Binder din capul străzii Lăpuşneau, dar şi-a plimbat paşii şi în modesta grădină unde auzise că se juca teatru în limba idiş.

teatrul nationalAmplasată pe locul vechii Primării, clădirea Teatrului Naţional a fost realizată după proiectul arhitecţilor vienezi Felner şi Helmer. Lucrările au durat din 1894 până în 1896

Carte de vizită

Viaţa teatrală de la Iaşi devenise atât de apreciată pe plan european încât un actor ajuns în străinătate, când voia să se recomande elogios, spunea: “Ştii colega, eu am jucat teatru la Iaşi” (Teatrul evreiesc din Iaşi, biblioteca Saul Leizer). Fermecaţi de muzica pianistului Braun şi a violonistului Gh. Borteanu, ieşenii, adunaţi în încăpătoarea odaie dinspre grădină a cabaretului înfiinţat la Pomul Verde de antrepenorul Regenstreich prin anul 1888, bisau şlagărul la modă Alza şi fredonau refrenurile împreună cu artistele de pe podium “franceze, picante, germane blonde, italience brunete”: “Ce frumoasă melodie/ Într-un vals frumos! Fie polca cât de vie/ Nu-i aşa duios…” (Rudolf Şuţu)

Localul tinereţii visătoare

Loc de sărbătorire a înspăimântătoarelor bacalaureate şi examene universitare din anii străbunicilor sub deviza “Wein, Veib und Gesang” (Vin, dragoste şi cântec), Pomul Verde devenise localul tinereţii visătoare, deşi nici alţi locantieri nu dormeau cu mâinile în sân. Vestindu-şi apariţia cu multă ardoare, prin decembrie 1896, pe rând cu Teatrul Naţional, în str. Căpitan Păun nr. 18, s-a deschis cârciumioara “La respect General”, adresată celor ieşiţi de la spectacole: “Un eveniment colosal, senzaţie care va zgudui Hig-liful nocturn al urbei noastre. Mâine se inaugurează cu un program splendid noul local al lui Moise Zinger, inventatorul fleicii naţionale pur sang”. Însoţind veacul care se ducea, vechea clădire scundă a cazinoului Pomul Verde, aşezată cam de-a hoarţa pe strada Primăriei, într-o zi s-a topit înghiţită de un incendiu.

intrare la gradina pomul verdeGrădina Pomul Verde a găzduit spectacolele primului teatru în limba idiş din lume

Trupe de teatru şi varietăţi

În grădină, pe scenă, vara se perindau însă mereu trupe de teatru şi varietăţi româneşti şi evreieşti, unele venite şi de peste mări, din America. Modernizând grădina, Isidor Aschenazi „conducătorul trupei israelite din Iaşi”, prin 1911, a înzestrat-o cu “ecleraj electric”, iar în primăvara următoare i-a construit un acoperiş tăbluit pe stâlpi din fier. Sosind din America într-o vizită în România, actorul Boez Yong cu soţia sa, renumita actriţă Clara Yong, au ţinut să joace câteva spectacole la grădina Pomul Verde cu trupa lui Aşchenazi. Entuziasmaţi de jocul Clarei, studenţii o întâmpinau cu aclamaţii şi, după spectacol, o duceau la hotel într-o trăsură trasă de ei, uimind-o profund.

Anii războiului

Revendicată când de cafeneaua de pe colţ, de la numărul 13, când de depozitul de vinuri instalat la numărul 15, bătrâna grădină Pomul Verde a ajuns până în zilele ultimului război când şi-a închis porţile lipsită de spectatorii îngroziţi de vrăjmăşiile anilor 1940 – 1944. A reînviat la 1 iulie 1945. Trupa Teatrului Naţional fiind plecată în refugiu, pe scena sa a dat spectacole o formaţie de tineri actori evrei ce au reorganizat şi grădina Pomul Verde. Dorind să alunge tristeţea celor patru ani de război, formaseră o echipă care începuse să prezinte spectacole încă din decembrie 1944 în sala cinematografului Scala numită de ei Teatrul Evreiesc. Oficial, i s-a recunoscut existenţa abia la sfârşitul anului 1949 prin decizia nr. 419 din 15 noiembrie 1949, semnată de preşedintele Marii Adunări Naţionale, profesorul C.I. Parhon. (C. Ostap, Parfum de Iaşi).

Stagiune oficială

La 21 decembrie 1950, Teatrul Evreiesc a început oficial stagiunea, iar din anul 1956 a luat numele iniţiatorului primului teatru evreiesc, Avram Goldfaden, cu prilejul aniversării a 80 ani de la înfiinţare. Pe 27 decembrie 1956, într-o zi cu clinchet de clopoţei şi pregătiri de întâmpinare a noului an, în grădina Teatrului Naţional din faţa Pomului Verde s-a dezvelit şi bustul său.

Odată cu decretul de recunoaştere oficială, Teatrului Evreiesc i s-a predat clădirea fostului cinematograf Phoenix din strada Gându nr. 2 – 4 şi grădina Pomul Verde din strada 9 Mai, nr. 4 (numită acum strada Aghata Bîrsescu). Pe scena teatrului şi a grădinii s-au jucat, în veselia sutelor de spectatori, Tevie Lăptarul, Herşele Ostropolier, Bravo mie sunt ieşean, Punctul pe i… şi multe spectacole de varietăţi cu traducere în limba română prin căştile introduse la bănci.

Modernizarea Iaşului

Destinul modernizării vechiului Iaşi nu a ocolit nici aceste două scene. Scăzând vertiginos numărul spectatorilor Teatrului Evreiesc ieşean, ce-şi schimbau domiciliul de pe malul Bahluiului pe meleagurile noului Israel şi instituţia desfiinţându-se, prin 1963 clădirea din strada Gându, rămasă fără artişti, a fost demolată. Câţiva ani mai târziu, în 1971, a fost realizată spaţioasa esplanadă din faţa Teatrului Naţional, încheindu-se astfel povestea legendarei grădini de la Pomul Verde.

Comments

comments



1 Comentariu

  1. geo

    Deci in sec 19 s-a construit ditamai teatrul in 2 ani iar acum, dupa 120 ani, nu se poate termina un amarat de pasaj in acelasi termen…




*