• Prima pagina
  • Despre noi
  • Anunturi utile
  • Posta Redactiei
  • Adrese utile
  • Fa o sesizare!
  • Iasul Istoric
  • Contact
  • Parteneri
  • RSS Feed

Educaţia înseamnă viitor, un nou proiect lansat de Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/05/2010

Direcţia de Asistenţă Comunitară a Primăriei Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Iosif, a lansat astăzi proiectul Educaţia pentru Viitor.

Finanţarea acestui proiect este asigurată de către Fondul Social European, care contribuie cu suma de 1.728.770 de lei, şi Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, a cărei contribuţie se ridică la suma de 37.500 de lei. Prin desfăşurarea acestui proiect, în perioada aprilie 2010 – martie 2012, se va facilita accesul şi participarea la educaţie a unui număr de 80 de copii din familii cu risc crescut de abandon şcolar, copii aflaţi în 4 şcoli ieşene (Grupul Şcolar Virgil Madgearu, Şcoala Gheorghe Mârzescu, Şcoala Ioan Neculce, Şcoala Vasile Conta). Aceşi copii vor beneficia de servicii de formare, orientare, consiliere psihologică. De asemenea, fiecărui elev care face parte din acest program îi va fi acordată o bursă socială în valoare de 50 de euro trimestrial.

De subliniat este şi faptul că în acest proiect vor fi cooptaţi 30 de părinţi care, împreună cu 20 de cadre didactice, vor reprezenta o cale importantă de implementare a programului.

Prin intermediul acestui proiect se doreşte dezvoltarea unui parteneriat între instituţiile locale, şcoli şi organizaţii neguvernamentale, parteneriat care va contribui la prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi de reintegrare în educaţie.

No related posts.

Categoria: asistenta sociala,educatie,proiecte europene

Cuvinte cheie: directia de asistenta comunitara, educatie, fondul social european, fonduri europene, fundatia iosif, iasi, primaria municipiului iasi, viitor



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




Cancel Reply

CAPTCHA Image
Refresh Image
  • Bine ati venit!

    Curierul de Iasi este un buletin de presa editat de Primaria Municipiului Iasi.

    Curierul de Iasi apare o data pe saptamana pe suport de hartie si este actualizat zilnic pe site-ul www.curierul-iasi.ro.

    Va invitam sa dati like pe pagina Curierul de Iasi pentru a fi la curent cu ultimele noutati din oras!

    Iasul are prioritate!

  • Sondaje

    Mergeti la vot la alegerile locale din 10 iunie 2012?

    View Results

    Loading ... Loading ...
    • Alte sondaje
  • Abonare la noutati
    Introduceti adresa de email:
  • Cautare
  • Categorii
    • asistenta sociala (59)
    • audiente primar (93)
    • circulatie (27)
    • conferinte de presa (2)
    • Consiliul Local (77)
    • cultura si culte (280)
      • Ateneul Tătăraşi (60)
      • Casa de Cultură "Mihai Ursachi" (36)
    • diverse (96)
    • ecologie (9)
    • educatie (67)
    • eveniment (133)
    • Iasi – oras european al sportului 2012 (8)
    • iasul istoric (140)
    • iluminat public (12)
    • infrastructura (91)
    • locuri de joaca (4)
    • mediul de afaceri (20)
    • parteneriate cu ONG (101)
    • proiecte europene (135)
      • Axa culturala (18)
      • Axa de transport Est-Vest (17)
      • Axa Pasaj "Octav Bancila" (14)
      • Axa Sud Nicolina CUG (8)
      • Centru intermodal transport (4)
      • Centrul Tehnologic Regional (11)
      • Crestere accesibilitate zona centrala (6)
      • Managementul traficului (8)
      • Modernizare plaja Nicolina (8)
      • Muzeul Municipal (7)
      • Reabilitare camin pensionari (7)
      • Tehnopolis (4)
      • Zona de agrement Ciric (15)
    • relatii internationale (35)
    • sanatate (13)
    • sarbatorile iasului (89)
    • servicii publice (423)
      • Centrul de Informatii pentru Cetateni (34)
      • CET (55)
      • Citadin (23)
      • DAPPP (24)
      • Directia de Asistenta Comunitara (32)
      • Directia Economica (17)
      • Directia Tehnica (26)
      • Eco Piata (52)
      • Evidenta Populatiei (30)
      • Politia Locala (118)
      • RATP (55)
      • Salubris (33)
      • Servicii Publice (33)
      • Termoservice (11)
      • urbanism (7)
    • siguranta cetateanului (78)
    • sondaje de opinie (15)
    • spatii verzi (29)
    • sport si agrement (100)
    • turism (37)
    • VIDEO (34)
  • Meteo





  • Curs valutar
  • Comentarii recente
    • Silviu on Panourile electorale sunt în atenţia poliţiştilor locali
    • Marius on Studiez, deci pedalez
    • Marius on Divorţul, înregistrat la primărie – Starea Civilă eliberează şi certificate de divorţ
    • Iulian Boia on De Ziua Europei, Primăria Iaşi inaugurează Centrul de Mobilitate Alexandru cel Bun, realizat cu fonduri europene
    • Matei on Primăvara aduce noi locuri de joacă în municipiu
  • Articole recente
    • Lansare de carte Gabriel Andronache – ICH BIN EIN BERLINER – in cadrul Festivalului de Teatru EuroArt Iasi
    • Persoană urmărită general, depistată de către poliţiştii locali
    • Incepe săptămâna de teatru EuroArt Iaşi
    • Acţiuni zilnice pentru a preveni distrugerea parcurilor de joacă
    • Razie la imobilul social M2
    • Pe urmele lui Ion Mitican – Mari realizări ale Iaşului: Istoria construirii Teatrului Naţional (1)
    • Sistem de informare a călătorilor transportului public
    • Festivalul Luminii revine la Iaşi – sâmbătă, 19 mai în Parcul Copou
    • Memorialul Lumânărilor Aprinse
    • Palatul Roznovanu îşi va deschide porţile în Noaptea Muzeelor
  • Arhiva
    • May 2012
    • April 2012
    • March 2012
    • February 2012
    • January 2012
    • December 2011
    • November 2011
    • October 2011
    • September 2011
    • August 2011
    • July 2011
    • June 2011
    • May 2011
    • April 2011
    • March 2011
    • February 2011
    • January 2011
    • December 2010
    • November 2010
    • October 2010
    • September 2010
    • August 2010
    • July 2010
    • June 2010
    • May 2010

Arras

Copyright Curierul Iasi. All Rights Reserved.