Ediţie aniversară a Târgului de Agricultură, Apicultură şi Produse naturale, ecologice şi tradiţionale, ECOAGRIS, 23-25 septembrie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/09/2011

În perioada 23-25 septembrie a.c., Bioma Agro Ecology Co organizează în Parcul Parohiei Toma Cozma din Iaşi, cea de-a XI-a ediţie a Târgului naţional ECOAGRIS. Una dintre noutăţile acestei Ediţii aniversare, la împlinirea a unui an de activitate, o constituie în primul rând tematica târgului care este structura pe trei secţiuni:
I. Produse, utilaje şi echipamente apicole;
II. Produse ecologice, naturale şi tradiţionale;
III. Produse ecologice pentru grădinărit.
Deschiderea oficială a expoziţiei cu vânzare va avea loc vineri, 23 septembrie a.c., începând cu ora 13.00,  iar programul de vizitare va fi zilnic între orele 10.00-18.00, intrarea fiind liberă.
Sâmbătă, 24 septembrie a.c., începând cu ora 13.00, va avea loc un deosebit Spectacol de muzică uşoară susţinut de tineri artişti ieşeni, printre care amintim: Iuliana Oancea – câştigătoarea Trofeului Mamaia Copiilor 2011, alături de grupul VIVOX şi membră a grupului de backing vocals al Orchestrei Fundaţiei Fantasio de la Festivalul Mamaia 2011 – , Ramona Ursache – tânără speranţă a muzicii uşoare româneşti, laureată la mai multe concursuri naţionale. De asemenea, în cadrul spectacolului, vor evolua toţi absolvenţii Cursul gratuit de Canto organizat de Asociaţia Toma Cozma din Iaşi şi coordonat de Daniela Cojocaru, câştigătoarea Trofeului la Festivalul Mamaia 2010, laureată a nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale.
Publicul larg va putea găsi la ECOAGRIS diferite produse de calitate:
I. Produse, utilaje şi echipamente apicole
miere şi produse apicole
faguri din ceară sau artificiali
stupi şi rame
hrană / tratamente albine
echipamente şi utilaje apicole, alte materiale
ambalaje sticlă, plastic
aparate de uscare plante / polen etc.
II. Produse ecologice pentru grădinărit.
inputuri autorizate pentru agricultură ecologică (fertilizatori, amelioratori, fertilizatori având caracter fitosanitar), tratamente ecologice pentru protecţia mediului (igienizarea foselor septice, tratarea gunoiului organic, a terenurilor infestate cu petrol sau substanţe radioactive), tratamente ecologice pentru zootehnie, tratamente ecologice pentru industria agroalimentară (vinificaţie, prepararea produselor lactate sau a produselor din carne)
pomi fructiferi, flori, plante, arbori şi arbuşti decorativi
seminţe plante, gazon, bulbi
sere şi sisteme de irigaţii profesionale
articole gospodăreşti, maşini şi unelte pentru grădinărit
III. Produse ecologice, naturale şi tradiţionale
alimente naturale, bio şi tradiţionale (produse din peşte, brânzeturi, ouă ecologice, produse de panificaţie, prăjituri de casă, paste ecologice, ulei ecologic etc.
dulceţuri, ceaiuri, siropuri şi produse dietetice
pălincă, vin natural sau ecologic
tincturi şi extracte din plante, plante medicinale, vitamine, suplimente nutritive naturale
cosmetice, produse de îngrijire personală, echipamente şi aparatură pentru îngrijire corporală, wellness
detergenţi şi soluţii bio pentru casă
servicii ecologice


Stiri similare

  1. Înaintea Crăciunului – Târgul naţional de produse ecologice şi tradiţionale ECOagrIS
  2. Târgul de produse ecologice şi tradiţionale, ediţia a X-a
  3. Oaspeţi din Elveţia la a 7-a ediţie a Târgului Ecoagris
  4. Târg naţional de produse ecologice şi tradiţionale – ediţia a IV-a, 7-9 ianuarie 2011
  5. Târg de produse ecologice şi tradiţionale in parcul Bisericii Toma Cozma


1 Comentariu

  1. A fost un targ reusit, mie mi-a placut foarte mult si trebuie sa recunosc ca am plecat cu cateva produse acasa.