După “Două lozuri”, Alexandru Papadopol revine la Cinema Ateneu într-o nouă comedie de succes, “Povestea unui pierde – vară”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/09/2018

După proiecția de gală, Fals tratat de mântuire a sufletului, film în regia lui Nicolae Mărgineanu, revine pe ecranul Cinema Ateneu.

Tot săptămâna asta vedem și Povestea unui pierde-vară, un film românesc despre problemele în amor ale unui profesor universitar, rol interpretat de Alexandru Papadopol.

Miercuri, 26 septembrie 2018, vedem în avanpremieră Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, proiecție la care va participa consultantul istoric, Adrian Cioflâncă. Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

La final de săptămâna vedem Les Fantômes d’Ismaël/Fantomele lui Ismael, o dramă franțuzească, care a deschis Festivalul de Film de la Cannes 2017.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

 

24 septembrie 2018
Ora 19.00 – „Fals tratat de mântuire a sufletului”– (regia Nicolae Mărgineanu) – AP
Ora 21.00 – „Povestea unui pierde-vară” – (regia Paul Negoescu) – AP 12
26 septembrie 2018
Ora 18.00 – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”- AVANPREMIERĂ – (regia Radu Jude) – Proiecție de gală – Invitat Adrian Cioflâncă – AP 12
Ora 21.00 – „Povestea unui pierde-vară” – (regia Paul Negoescu) – AP 12
28 septembrie 2018

Ora 19.00 – „Fantomele lui Ismael”- Les fantômes d’Ismaël – PREMIERĂ – (regia Arnaud Desplechin) – AP 12
Ora 21.00 – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”– (regia Radu Jude) – AP 12

 

„Fals tratat de mântuire a sufletului” – AP
Regia: Nicolae Mărgineanu

Cu: Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu

Gen: dramă

Durata: 100 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=-aV5Htsk5to

 

Toma este inspector la CNSAS. Aproape toată învățătura pe care o transmite Toma celui mai tânăr „ucenic” al sau este una a răzbunării și amenințărilor, sperând sa faca din acest tânăr un „Vânător de securiști”.

Dar, Radu, care nu a trăit pe vremea comunismului îl pune la îndoială ori de câte ori are ocazia. Este momentul în care echipa Radu-Toma ia contact cu un dosar care pare sa aducă în prim-plan nu numai colaborarea cu Securitatea a unei fete bisericești – părintele Iustin, dar chiar un act criminal. În 1988, un tânăr student trecut la monahism a comis un act de suicid. Toma este convins ca bătrânul călugăr este implicat în sinuciderea novicelui. Cei doi urcă la chilia părintelui Iustin, într-o peșteră aflata pe un vârf de munte. La finalul acestei confruntări de convingeri și energii umane, niciunul dintre cei implicați nu va mai fi la fel ca înainte.

 

 

„Povestea unui pierde-vară” – AP 12

Regia: Paul Negoescu

Cu: Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter, Crina Semciuc

Gen: comedie

Durată: 100 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=M9WR9Ug7JpA

 

Filmul este o comedie despre un profesor de matematică și complicatele lui relații amoroase, cu Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Crina Semciuc în rolurile principale.

Petru (Alexandru Papadopol) este un profesor de matematică ce trăiește complicate relații amoroase cu diferite femei. Înconjurat de doi prieteni haioși și atoatecunoscători, el mai are o problemă serioasă: îl enervează porumbeii care nu-l lasă să doarmă.

„Petru este un personaj foarte comod. Printre altele, un somn liniștit îi este foarte necesar. Asta e, apanajul confortului. Evident că porumbeii, care fac zgomot noaptea, sunt enervanți. Nu-i așa că joc un personaj foarte interesant? Un bărbat de 40 de ani indecis, prins între admirația pentru studente și o relație serioasă și posibil complicată. Hmm? Ce să aleg, oare? Voi ce ziceți?”, spune Alexandru Papadopol.

„Nu cred că mai putem vorbi astăzi, în 2018, despre emanciparea femeii fără să vorbim și despre emanciparea bărbatului. Așa că am făcut un film despre încercarea de maturizare a unui bărbat de peste 40 de ani”, spune Paul Negoescu, regizorul filmului.

 

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” – AP 12
Regia: Radu Jude

Cu: Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan

Gen: dramă

Durată: 140 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=qUnkwkaQlws

 

„Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, declară Radu Jude.
Filmul prezintă povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.

 

Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în ședința Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” și „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

 

„Tonul este unul ludic tipic lui Jude, care abordează un subiect spinos cu ironia-i obișnuită și cu atenție la umanitatea imperfectă” – The Hollywood Reporter

 

„O comedie-dramă îndrăzneață care pune laolaltă, cu pricepere, trecutul și prezentul și îi provoacă din nou pe compatrioții lui Jude să se confrunte cu aspecte incomode ale istoriei lor” – Screen International

 

„Fantomele lui Ismael”- Les fantômes d’Ismaël – AP 12
Regia: Arnaud Desplechin

Cu: Mathieu Amalric, Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg

Gen: dramă, romantic, thriller

Durată: 114 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=sSfAkqyhx0Q

 

După 21 de ani, 8 luni și 6 zile, fantomele iubirilor trecute se-ntorc de nicăieri.
Înainte de începerea filmărilor pentru noul său lungmetraj, viața unui cineast este dată peste cap de reapariția unei iubiri pierdute…
După mai bine de 21 de ani, Carlotta revine în viața celui care o crezuse dispărută pentru totdeauna. Întoarcerea fostei iubiri îl găsește pe Ismael într-o relație cu Sylvia, încercând să-și refacă viața, în timp ce lucrează la un nou film pe care îl regizează. O producție în care și viața personajului său pare să o ia razna.

 

 

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului.

 

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet proiecție de gală: 15 lei

Detalii pe:

Facebook: Cinema Iași

Instagram: www.instagram.com/iasicinema/

Site-ul: www.ateneuiasi.ro

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*