“Drumuri în memorie. Mausoleele”, expoziţie dedicată Centenarului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/11/2018

Vineri, 16 noiembrie 2018, la ora 13.00, Muzeul Unirii din Iaşi va găzdui vernisajul expoziţiei “Drumuri în memorie. Mausoleele”.

“Drumuri în memorie. Mausoleele” este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul programului Centenar. Proiectul, inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, se înscrie în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri și are ca scop valorificarea și promovarea în spațiul public, la nivel național și european, a patrimoniului comemorativ, în mod specific al mausoleelor  ridicate pentru eroii din Primul Război Mondial, aflate pe teritoriul României.

Obiectivul central al proiectului este acela de a clarifica și disemina funcția de spații mnemonice ale mausoleelor existente în România, de a promova patrimoniul comemorativ și educația în domeniul istoric și cultural a generațiilor actuale, și, cu precădere, a tinerilor, prin intermediul unei serii variate de activități, facilitând procesul de actualizare a semnificației mausoleelor. Astfel, vor fi realizate trasee cultural memoriale online, vor ti realizate tururi vituale și ilustrații video pentru fiecare mausoleu în parte

Un alt obiectiv are în vedere parcursul personalităților militare implicate în Primul Război Mondial, ale căror biografii și contribuții vor fi prezentate într-o carte album.

Proiectul a fost lansat pe data de 25 octombrie 2018, ora 12 (Ziua Armatei Române), odată cu prima expoziție organizată la Muzeul Vrancei din Focșani, şi va include mai multe evenimente, precum expoziții, mese rotunde și lansarea albumului dedicat acestor monumente. Expoziția va fi itinerată la Toplița, Iași, Giurgiu, București.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*