Două proiecte ale Primăriei au fost premiate în cadrul Smart Cities of Romania 2018

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/10/2018

Municipiul Iași a primit două importante distincții în cadrul celei de-a IV-a ediții a Expo-conferinței naționale Smart Cities of Romania. Evenimentul premiază an de an administrații publice și organizații private sau de stat care au implementat și dezvoltat soluții Smart City funcționale, cu impact real asupra vieții cetățenilor.

 

Astfel, la Gala de Excelență care a avut loc marți, 30 octombrie, la Hotel Crowne Plaza din București, proiectul primăriei ieșene „Un nou început” a primit diploma de aur și trofeul „Smart Cities of Romania Champions 2018” la categoria „Mobilitate în comunitățile sustenabile inteligente”. Totodată, proiectul „Un oraș al oamenilor pentru oameni” a primit diploma de argint la categoria „Politici și strategii pentru comunități sustenabile inteligente”.

Primul proiect vizează stadiul implementării proiectului sistemului de management al traficului, la achiziția de parcometre, autobuze Euro 6 și tramvaie noi, la proiectele depuse pentru achizitia autobuzelor electrice autobuze alimentate cu gaz natural comprimat și sistemul de e-ticketing, precum și la proiectele viitoare în acest domeniu (bike sharing, car sharing, dezvoltarea electro-mobilității prin construirea de noi stații de încărcare electrică, stațiile inter-modale și park & ride etc.).

Al doilea proiect privește politicile și strategia de transformare digitală a Municipiului Iași, transparența decizională și modul în care comunitatea se poate implica activ în procesul de administrare.

Categoriile de premii acordate în cadrul Galei de Excelență Smart Cities of Romania 2018 au fost: „Politici și strategii pentru comunități sustenabile inteligente”, „Tehnologii avansate pentru orașe și clădiri inteligente”, „Mobilitate în comunitățile sustenabile inteligente” și „Educație în domeniul Smart City.

Detalii despre Smart Cities of Romania sunt disponibile aici: http://romaniasmartcities.ro/.

Comments

comments

Categoria: eveniment





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*