Două importante expoziţii de pictură

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/05/2013

Expoziţia o are drept lider pe Lucia Puşcaşu, preşedinta filialei UAP Suceava, absolventă a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, Bucureşti. Lucia Puşcaşu a făcut din artă forma superioară de a-şi defini crezul uman şi împlini personalitatea. Face deopotrivă tapiserie, pictură şi grafică, cu disponibilităţi pentru artele decorative şi monumentale.

“Un sâmbure pe aţă”
Pe de altă parte, Centrul DIFAIN CSA Iaşi, Centrul de Informare Turistică Iaşi, Asociaţia S.T.E.P in Tourism, Primăria Iaşi şi Direcţia de Asistenţă Comunitară îi invită pe ieşeni la vernisajul expoziţiei de pictură “Povestea mea…un sâmbure pe aţă”, care va avea loc vineri, 31 mai de la ora 16:30, la Sala S.T.E.P. din Piaţa Unirii, nr. 12 Iaşi. Prezentarea lucrărilor realizate de copii, va fi insoţită de momente muzicale oferite de Cristian Tănase, elev la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”. „Povestea mea…un sâmbure pe aţă” este o invitaţie lansată de membrii Centrului DIFAIN CSA, cu intenţia de a le afla “poveştile” descrise sincer şi natural în cele mai frumoase culori în cadrul primei lor expoziţii de pictură şi care pune accent pe Educaţia Non-formală, reprezentând unul dintre proiectele DIFAIN din cadrul Programului „Art-terapie” 2013. Beneficiarii direcţi ai Centrului DIFAIN CSA Iaşi sunt copii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Expoziţia se va desfăşura în zilele de 31 mai, 1 şi 2 iunie.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*