Dorel Vişan: “Geniul nu se poate negocia!”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/05/2016

Spirit bogat, cu o înţelegere profundă a semnificaţiilor vieţii, Dorel Vişan emană farmecul specific oamenilor pentru care dialogul este o formă de manifestare a sincerităţii. Discuţia cu domnia sa încarcă interlocutorul cu o energie pozitivă ce poate fi lesne convertită în fapte şi gânduri folositoare celor din jur. Iaşul, prin Serile Filmului Românesc, a avut privilegiul de a-l avea recent ca oaspete pe marele actor ce l-a personificat, într-un rol memorabil, pe Ion Creangă, hâtrul moldovean ce i-a devenit frate spiritual.

– Povesteaţi la un moment dat că aţi reuşit să-l personificaţi pe Ion Creangă la filmările pentru „Un bulgăre de humă” abia când aţi intrat sub streaşina unei bojdeuce construite aidoma celei originale. În acel moment, aţi simţit cum spiritul marelui povestitor a pătruns în sufletul dumneavoastră. Vi s-a întâmplat acelaşi lucru şi în cazul lui Iacob, de asemeni un personaj real, Iacob Onisia? E mai dificilă reîntruparea prin film a unei fiinţe reale decât interpretarea unui personaj fictiv?

– Între Iacob şi Creangă este o diferenţă foarte mare. Iacob este o persoană comună, un om care face parte dintre cei mulţi. Creangă a fost un spirit mare, care are o altă cale de apropiere de el, decât faţă de Iacob. Chiar în caietul de sală al premierei am declarat “Eu sunt Iacob!”, pentru că el este mai apropiat de viaţa noastră, a fiecăruia, viaţa asta în care murim în fiecare zi câte puţin, fără să ştim de ce. Creangă rămâne un spirit profund, care a intuit adevărurile fundamentale ale existenţei, ca şi Eminescu. Aici este mare Eminescu, în adevărurile lui fundamentale şi prin genialitatea lui. Geniul îşi are rădăcinile în convulsiunile dintre libertate şi necesitate. Geniul nu se poate negocia. Din această cauză, geniile sunt neînţelese. Geniile scormonesc la rădăcina instituţiilor democraţiei, iar democraţia îi simte imediat şi-i îndepărtează, pentru că nu-i poate corupe. Orice democraţie trăieşte prin corupţie, îşi corupe oamenii, sau în bine, sau în rău. Ei, aici este diferenţa. Pentru un artist, ca să refacă un destin ca al lui Ion Creangă, este un lucru foarte dificil, presupune o muncă extraordinară. În primul rând, trebuie să cunoşti viaţa lui Creangă, opera sa, sufletul său. Ca şi Eminescu, Creangă era simfonic. Într-adevăr, am intrat foarte greu în sufletul lui Creangă, dar niciodată n-am mai putut ieşi. A rămas în mine şi m-a întregit, m-a format şi mi-a cizelat direcţia spre înţelegerea vieţii şi a lumii. Şi Iacob a rămas în mine. Foarte rari sunt oamenii care coboară să se uite în sufletul lor. Omul nu poate să-l înţeleagă decât dacă se cunoaşte pe sine. Iacob rămâne ca un fel de atitudine christică de înţelegere a suferinţei omului simplu.

 

-Rămânând în sfera influenţei lui Creangă, cum percepeţi Iaşul cultural? Credeţi că oraşul poartă încă mai poartă amprenta vechilor zidiri spirituale făurite de către junimişti?

-Iaşul, ca toate oraşele româneşti, nu mai este cultural. El, ca şi Clujul, Craiova şi, într-un fel, Bucureştiul, mai are acest avânt spre cultură, dar nu mai are efervescenţa pe care a avut-o atunci când oamenii de cultură erau şi patrioţi, când se construia România modernă şi se ştia ce e prietenia, ce este respectul, ce este valoarea adevărată. Azi, s-au golit valorile adevărate şi le-am umplut cu valorile pe care le credem noi valabile. În Iaşi sunt unii oameni de cultură importanţi, cu unii chiar mă mândresc că sunt în relaţii şi pot să colaborez pe calea sufletului, dar nu mai există un conducător, unul care să stabilească jaloanele în care să se învărtă ceilalţi. Înainte, Casa Pogor avea un program cultural foarte profund. Eminescu, ca ziarist, a avut o influenţă nemaipomenită, pentru că avea răspunderea cuvântului pe care-l spunea. Era foarte acid. Dintr-un spirit pur se putea transforma într-unul dur, un exemplu de umanitate care astăzi lipseşte. Societatea în care trăim ne înfrânează, ne opreşte de la deschiderea sufletească. Civilizaţia şi progresul l-au infantilizat pe om, i-au dat jucării, internet, facebook. El se joacă şi uită de sine, dar şi de Dumnezeu.

 

-Revenim la Iacob. Un film despre o lume de infern, un om aflat într-o situaţie limită, supus unei suferinţe fără scăpare, dar în faţa căreia luptă până la epuizare. Credeţi că în România de astăzi mai există oameni precum Iacob, rezistenţi în faţa unui destin nefericit?

– Există. Trebuie să existe. Din păcate, oamenii aceştia sunt în umbră. Ei nu fac parte din faţada societăţii. Acolo au ajuns făţarnicii. Dar sunt oameni simpli care sunt în stare de asemenea lucruri. Ce se întâmplă? Simţul sacrificiului nu funcţionează dacă nu are experienţă, un rulaj. Ori, astăzi, societatea nu-ţi mai cere acest rulaj. Dimpotrivă, dacă eşti mai mincinos şi mai făţarnic, te primeşte cu mai mult drag decât dacă eşti un om care s-ar sacrifica pentru o idee măreaţă, pentru că atunci obligi şi societatea să intre în această zonă, iar ei nu-i convine. Din păcate, lumea şi vremurile noastre l-au învăţat pe român să fie superficial.

 

-“Senatorul melcilor” este un film de referinţă în care aţi colaborat din nou cu Mircea Daneliuc. Radiografia unei societăţi bolnave de ipocrizie, impostură şi infatuare. Au trecut 20 de ani de atunci. Ce părere aveţi, grobianismul politicianului subliniat în film s-a diluat între timp sau, dimpotrivă, şi-a păstrat densitatea?

-Nu s-a diluat, s-a îmbunătăţit. Dacă acum 20 de ani politicianul român mai avea un pic de ruşine, de condescendenţă, acum nu le mai are deloc. A văzut că-i merge şi, dacă-i merge, de ce să nu se manifeste plenar, cum spuneau comuniştii. Dacă atunci spuneam că noi, comuniştii, nu cunoaştem stavili, acum le doborâm pe toate. Politicianul român s-a deformat. Auzeam pe cineva spunând într-o zi: “Dom’le, ce vreţi? Aşa sunt politicienii, mincinoşi”. Deci ei şi-au făcut un modus vivendi, un mod de a trăi din minciună, considerând că este o cale umană. Sigur, pentru că aşa spunea şi Sfântul Ioan, că lumea în rău zace, iar Eminescu spunea că la baza lumii stau răul şi moartea. Moartea este eternă, viaţa este trecătoare. În poezia “Andrei Mureşanu” chiar scria: „Lumea se măsoară după a răutăţii păşire. Rău şi ură dacă nu sunt, nu este istorie”. Asta a spus-o Eminescu acum un secol şi jumătate şi este atât de valabilă ca şi cum ar spune-o mâine. Natura umană nu poate fi schimbată. De exemplu, în credinţa hinduistă, păcat nu se consideră încălcarea poruncii divine, ci faptul că omul şi-a vătămat natura lui. Omul nu poate fi izbăvit decât dacă se întoarce la sufletul lui primar. Ori, noi nu ne mai putem întoarce. Suntem atât de modificaţi în rău, încât nu mai ştim cum este sufletul primar.

 

-Postrevoluţionar, aţi interpretat mai multe roluri din sfera politică: senator, prefect, magnat al unui trust de presă. Mai toţi corupţi şi înclinaţi spre practici oculte. Pe de altă parte, în viaţa de zi cu zi, sunteţi un aspru critic al tarelor societăţii româneşti şi un susţinător al însănătoşirii vieţii sociale. V-a tentat vreodată ideea de a intra în politică? Aţi întâlnit vreun om politic în care să vă regăsiţi convingerile despre ce trebuie făcut pentru o Românie sănătoasă?

-A fi atent la ce se întâmplă în jurul tău şi cu viaţa ta este o problemă de umanitate. Întotdeauna, artistul a fost un om al societăţii, un om în agora. În timpurile antice, toţi artiştii au fost oamenii cetăţii. Şi pe mine m-ar tenta să fiu un om al cetăţii, dar la noi nu se mai practică acest lucru. Din cauza asta, nu că n-am fost tentat, dar n-am vrut să intru în politică. Mi s-a propus, chiar de la niveluri foarte înalte. N-am vrut, pentru că politica te degradează. Trăind într-o lume de hoţi, eşti obligat să furi. Nu poţi să faci corp separat, pentru că atunci ieşi din joc. După ‘89, la noi s-a înţeles total greşit politica şi omul politic, pentru că a dispărut o caracteristică fundamentală a acestuia: slujirea, sentimentul şi acţiunea de slujire. La noi este o problemă de sistem, nu de om neapărat. Sistemul şi-a făcut legi. Precum spunea Eminescu în Împărat şi proletar: “Cei tari se îngrădiră în cercul lor de legi, prin bunuri ce furară”. Uite ce valabil este acest lucru! Nu ne-am schimbat cu nimic. Pentru că nu mai avem oameni ce slujesc, ci numai oameni care conduc. Pentru a sluji, trebuie să ai conştiinţă. Asta e problema societăţii noastre: nu mai funcţionează agora, sfatul bătrânilor, ba, dimpotrivă, pe bătrâni i-am îndepărtat. Îmi amintesc că, la mine în sat, nu se făcea nimic dacă nu se consultau oamenii cei mai în vârstă. Am pierdut legile fundamentale făcute de Dumnezeu pentru a-i da Universului armonie.

 

-În finalul rolului din Magnatul, spuneţi “Îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”, replică pe care aţi repetat-o cu regret şi în viaţa reală. Ce ar fi trebuit să facă Dorel Vişan pentru a pricepe cum trebuie să trăiască?

-Ca să pricepi cum trebuie să trăieşti, trebuie să ştii ce este viaţa. Şi trebuie să ai conştiinţa că viaţa este scurtă şi dată o singură dată. În momentul în care ai această conştiinţă, pui preţ pe viaţă. Dacă nu pui preţ, te ocupi de altceva în timp ce viaţa trece. Şi odată te trezeşti şi spui: “Sunt pregătit să trăiesc!” Iar fata aia cu coasă spune: “Da, dar târziu, s-a terminat!” Omul nu se naşte învăţat, dar se naşte cu posibilităţi de a învăţa. Relaţia dintre cei care au trecut prin viaţă şi cei care intră în ea trebuie să fie constantă. Lumea modernă a oprit acest flux de colaborare între cei care au fost şi cei care vin, aceştia din urmă nu mai receptează lucruri din învăţătura altora, ci sunt nevoiţi să le descopere. Ori, până le descoperă, viaţa a trecut. În cultura africană se consideră un om de cultură numai acela care poate dialoga cu strămoşii. Nu poţi construi pe un loc gol. Îmi amintesc că, în Iacob, era un miner băut bine, că venea Crăciunul, care spunea: “Băi, Iacobe, viaţa merită trăită, mama ei de viaţă!” Bine a spus Buddha: “Viaţa este durere”. Iar ca să dispară durerea, trebuie să cunoşti adevărul haric, adevărul lui Dumnezeu.

Un interviu de Gabriel Andronache

Comments

comments

Categoria: cultura si culte,interviu

Cuvinte cheie: , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*