Diaconul Ion Creangă, în dublul rol de elev şi de învăţător

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/08/2013

În 1864, Creangă a intrat la “Şcoala preparandală vasiliană” de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta l-a apreciat foarte mult şi l-a numit învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi

Între elevii profesorului Titu Maiorescu, recrutaţi din districte (judeţe) pe baza concursului organizat la finele lunii decembrie 1863, a fost şi diaconul Ion Creangă. Absolvise în vara anului 1858 cursul inferior de la Seminarul Veniamin Costache. A doua zi de Crăciun 1859 (26 decembrie), fusese miruit diacon în biserica Sfânta Paraschiva din Tg. Frumos, găsind slujbă la biserica Sfânta Treime din Nicolina (mai 1860), de unde a trecut la Bărboi (mai 1863) şi apoi s-a mutat la Golia.

Înclinaţii spre profesorat

ion creanga

Socotind că avea înclinaţii spre profesorat, Creangă s-a înscris la şcoala cea nouă începută la 8 ianuarie 1864 şi, vreme de doi ani, diaconul, în antireu de şiac şi cu potcapul pe o ureche, avea să măsoare lungimea Uliţei Mari. Trecea voios prin poarta de sub marele turn cu ceas ce păzea aşezarea mănăstirii Trei Ierarhi cu alură de cetate şi schimba blagoslovenii şi plecăciuni cu preacuvioşii întâlniţi în cale. Creangă era bărbat “înalt, spătos, voinic, cu faţa rotundă şi bălană, ochii mari şi albaştri cu privirea limpede şi isteaţă, fruntea boltită, barba blond deschis, alburie ca mătasea porumbului când dă în spic”. Mişcând iute ciubotele, intra în căsoaia Şcolii Primare (fostul palat cu sala gotică a lui Vasile Lupu pe frontispiciul căreia stătea inscripţia: “Institutulul Vasilian hărăzit Junimei române”).

Pedagogia, de post

Alteori intra vizavi, în clădirea cu etaj a Institutului Pedagogic, de la dreapta porţii. Acolo, dimineaţa, între orele 7.30 şi 8.30, preparanzii învăţau Pedagogia în zilele de post şi Gramatica română plus Metodica, în acele de frupt, cu profesorul Titu Maiorescu. Joia după masă de la 2 la 3 dădeau compuneri pentru deprinderea ortografiei şi a “reflecţiunei libere” şi scriau după “dictando”, recitau fabule în vederea “citirei logice şi estetice”. La acestea se adăugau şi alte obiecte cât şi Muzica Vocală: lunea, miercurea şi vinerea după ora 5.30. Trei dintre clase erau amfiteatre, toate fiind dotate cu catedre şi bănci vechi, table negre la pereţi pe lângă alte câteva mici, numite telegrafe, pereţii find acoperiţi cu planşe de animale, arbori şi imagini industriale.

Decret semnat de Cuza

Tânărul şcolar Ion Creangă a fost premiant în anul întâi şi l-a absolvit şi pe al doilea cu nota eminente (pedagogie, gramatică, religie, artimetică, cosmografie, fizică, caligrafie, muzică). A devenit institutor la Şcoala Primară chiar din anul întâi, fiind numit la propunerea lui Titu Maiorescu (1864). Decretul l-a semnat domnitorul Al.I. Cuza în noiembrie 1864, diaconul institutor fiind prezent în condica şcolii încă din mai. Vesel şi şugubăţ a luat în primire clasa I, secţiunea a II-a din sala gotică. Între şcolarii săi, vreo 60, de toată mâna de la 7 la 15 ani, fiind şi istoricul N. A. Bogdan. Clasa sa a devenit o atracţie a şcolii, sumedenie de elevi fiind dornici să ia loc în băncile ei. Astfel, în semestrul I din anul 1866 -1867 a avut 71 de elevi, iar în al doilea 93. Motivul? Preda după o metodă proprie.

Carte de căpătâi

Împreună cu învăţătorii C. Grigorescu, dascăl mai vechi la şcoală, Gh.Ienăchescu, prieten de la seminar, V. Răceanu, institutor la secţiunea a III-a şi cu A. Simionescu şi A. Climescu, de la aceeaşi şcoală, au pus la cale editarea unui abecedar practic ce avea să elimine învăţământul lancastrian, propunând scrierea directă. Astfel, au scos în august 1868

“Metoda nouă de scriere şi cetire pentru usul clasei I primară”, ce avea să devină cartea de căpătâi a şcolii româneşti pentru aproape un sfert de secol, înnoindu-se în vreo 23 de ediţii.

Discuţii prelungite

Fiindcă şcoliţa din Sărărie unde lucra Ghiţă Ienăchescu avea şi locuinţă, din toamna anului 1870, s-a mutat acolo, dar venea adesea la Trei Ierarhi. Mai ales duminica după amiază când elevii Institutului Pedagocic se întâlneau cu profesorii lor. Discutând cu ei, le vorbea despre menirea învăţătorului, îndemnându-i să fie muncitori şi blânzi cu şcolarii, zicându-le: ”Unde nu-i dragoste de breaslă şi menire şi tragere de inimă, nu-i Doamne Ajută, măi băieţi”. Prelungite discuţiile acelea, continuau pe Uliţa Mare, pe Uliţa de Sus, pe uliţa Română, până aproape de casă: ”Noi îl petreceam până în oraş departe şi ne despărţeam de el, dând mâna ca la un frate mai mare. Adesea când veneam de la lecţiile lui ne duceam pe lângă el, vorbind şi discutând, ne trezeam în Sărărie”, scria unul dintre ei, M. Lupescu (“Ion Creangă şi normaliştii”, în revista “Ion Creangă”, decembrie 1919).

Pentru elevii săraci

La Trei Ierarhi se ţineau şi întrunirile “Societăţii pentru învăţătura poporului român” (înfiinţată în 1867), la care vorba lui Ion Creangă, membru marcant de la început, se auzea adesea. A susţinut elevii săraci propuşi pentru ajutoare, pe acei trimişi la studii superioare sau cărţile şcolare. Cum Societatea înfiinţase la Trei Ierarhi o şcoala gratuită pentru adulţi, la 10 februarie 1874 începând cursurile, avea în fruntea listei de învăţători pe “dl. Creangă”. Preda “scrierea şi cetirea la secţiunea I” (“Curierul de Iassi”, 6 februarie 1874). La secţiunea a II-a şi a III-a erau înscrişi profesorii Ştefan Micle, (Fizică), A.Vizanti (Română), I. P. Florantin (Morală). Cursurile se ţineau duminica după-amiaza.

Îndepărtat din şcoală

Povestitorul a avut drumuri şi pe la Societatea de Economii de la care şi-a retras depunerea în anul 1872, când a rămas fără post, îndepărtat din şcoală fiindcă fusese scos din diaconie. Păcătuise mergând la teatru, tunzându-şi coada diaconicească şi trăgând cu puşca după ciorile din curtea bisericii Golia, unde slujea.

Vizitele lui Creangă

Peste drum de mănăstirea Trei Ierarhi, în bolţile scunde din piatră se afla un cabinet de citire a jurnalelor, pe care Creangă îl vizita uneori. Condusă cu pricepere de tatăl lui N.A. Bogdan, locanta găzduia întâlnirile îndrăgostiţilor de condei, precum Zaharia Dârzeu (directorul Şcolii Trei Ierarhi), Scipione Bădescu (de la “Curierul de Jassy”), Teodor Balasan (editorul “Curierului”), M. Negruzzi (editorul publicaţiei “Perdaful”) şi alţi amatori de discuţii şi snoave gazetăreşti. Printre ei, probabil, s-a nimerit şi poetul Mihai Eminescu, sosit în toamna anului 1874 la Iaşi. Tot acolo, într-o dugheană a clădirii, avea şi un prieten: pe Neculai Ioan, negustorul de papetării, dar şi de puşti, revolvere, cartuşe, harnaşamente vânătoreşti. În curtea mănăstirii locuia şi junimistul Samson Bodnărescu, cât a fost directorul Institutului Pedagogic, Creangă l-a vizitat. La fel, n-a lipsit nici din biroul revizorului şcolar Mihai Eminescu, aşezat tot în curtea şcolii (1875 – 1876).

Comments

comments

Categoria: diverse





Trackbacks / Pings




*