Dezbaterea Smart City 2018-2020: start-up-uri necesare dezvoltării oraşelor inteligente

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/03/2018

Companiile la început de drum care au dezvoltat produse şi servicii pentru imbunătăţirea vieţii urbane sunt aşteptate pe 23 martie la Iaşi, la Dezbaterea Smart City 20182020.  Aici va fi locul unde îşi vor putea prezenta soluţiile în faţa administraţiei locale, companiilor de tehnologie şi investitorilor.

Prezentările Start-up-urilor vor avea loc în cadrul Panelului Start-Up Demo Night dedicat soluţiilor de tehnologie digitală folositoare administrării oraşelor şi cetăţenilor lor. Unul dintre Partenerii evenimentului este compania Orange, care va prezenta un program de accelerare de 1 an – Orange Fab, conceput pentru a susţine antreprenorii în dezvoltarea de produse inovatoare şi distribuirea acestora pe plan local şi internaţional.  Dezbaterea Smart City 20182020 se va desfăşura în Sala Rossini, Congress Hall, din incinta Complexului Palas Iaşi şi se va bucura de prezenţa reprezentanţilor administraţiilor locale, companiilor de tehnologie şi comunicaţii, mediul academic, studenţi, experţi IT&C, personalităţi şi invitaţi speciali.

În cadrul evenimentului se vor construi dezbateri pentru patru mari direcţii de dezvoltare a unei localităţi: mobilitate urbană inteligentă utilizând inovaţia şi excelenţa, utilităţi inteligente (conectivitate, iluminat inteligent – eficientizarea consumului, smart metering, managementul deşeurilor, siguranţă), tehnologii inteligente în educaţie şi bună administrare, strategie pentru smart city şi surse de finanţare (parteneriate, împrumuturi bancare, obligaţiuni, fonduri nerambursabile) pentru achiziţiile publice, dar şi care sunt costurile de implementare.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, de către Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri,  împreună cu agenţia de PR  – Concord Communication.

 

 

 

 

Comments

comments

Categoria: eveniment,IT





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*