Dezbatere publică pentru concesionarea parcărilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/11/2012

Proiectul supus dezbaterii publice presupune instituirea de parcări cu plată şi construirea de parcaje etajate ■ Parcările ar urma să fie concesionate către firme care trebuie să le doteze cu parcometre şi distribuitor de tichete

Municipalitatea avansează în dezbatere publică un regulament prin care parcările publice din municipiu vor deveni parcări cu plată şi vor fi administrate prin concesiune de firme private. Prevederile regulamentului vor fi aplicate după consultarea cetăţenilor şi aprobarea de către Consiliul Local. Conform documentului, vor deveni parcări cu plată atât spaţiile speciale unde se pot monta bariere de acces cât şi parcările de la marginea carosabilului pe străzile unde este permis acest lucru. Regulamentul parcărilor cu plată va funcţiona în zilele lucrătoare între ora 8 şi 20, iar sâmbăta între ora 8 şi ora 13. Duminica şi sărbătorile legale, parcările vor putea fi folosite fără achitarea tarifelor. Propunerea municipalităţii nu va viza şi parcările de reşedinţă, sistem prin care locatarii îşi pot în continuare închiria prin licitaţie un loc de parcare în preajma locuinţei.

Firme private

Parcările publice ce vor deveni cu plată vor fi scoase la licitaţie pentru concesiune către firme private. Societăţile ce vor prelua serviciul de parcare cu plată vor avea obligaţia să doteze fiecare loc cu parcometru şi să pună la dispoziţia şoferilor distribuitoare de tichete. Concesionarii parcărilor trebuie să întreţină zona de staţionare, să marcheze şi să semnalizeze zona de tarifare. În contractul de concesiune şi în regulamentul propus de municipalitate este stabilită şi obligaţia firmelor de a investi în parcări etajate care să suplimenteze locurile actuale.

Tarife

Regulamentul prevede un nivel de taxare pentru staţionarea autovehiculelor. Municipiul a fost împărţit în trei zone tarifare, în funcţie de aglomerarea de maşini. Individualizarea acestor zone se face prin culoarea de fond a plăcuţei adiţionale de indicatorul „ P cu Plată” şi textul „ZONA 0”, „ZONA I”, „ZONA II”. Fiecare zonă va fi identificată şi prin culori specifice, galben pentru Zona 0, roşu pentru Zona I şi verde pentru Zona II. Tarifele propuse pentru zona 0 sunt de 1,5 lei pentru 30 min şi 3 lei pentru o oră de staţionare. În mod similar, pentru Zona I tarifele sunt de 0,75 lei pentru 30 min şi 1,5 lei pentru o oră. Cea mai ieftină zonă va fi în cartiere unde este propus un tarif de 0,75 lei pentru o oră şi 1,5 lei pentru două ore. Toate aceste tarife sunt acum la nivel de propunere, ele neavând un caracter oficial.

Abonamente

Conform regulamentului vor fi instituite şi reduceri ale tarifelor prin sistemul abonamentelor. Şoferii ieşeni vor avea posibilitatea achiziţionării cu 9 lei a unui abonament ce va permite staţionarea timp de o zi indiferent de zonă şi de numărul de ore parcate.

De asemenea, vor fi disponibile abonamente lunare pentru o anumită zonă ceea ce va aduce o reducere cu 50% faţă de tariful orar aplicat. Aceste abonamente vor fi eliberate pentru un anumit autovehicul. Doar pentru persoanele juridice se vor elibera abonamente transmisibile ce pot fi preluate de la un autovehicul la altul, în funcţie de interesele societăţii, beneficiind de o reducere de 40%.

Un alt tip de abonament va fi eliberat pentru cei care folosesc parcările cu plată din apropierea domiciliului. Abonamentul pentru locatari va fi de 80 lei pe lună în zona 0, de 40 lei pentru  zona I şi de 20 lei pe lună în cazul  zonei II. Proiectul va intra în dezbatere publică.

Comments

comments



1 Comentariu

  1. Florin

    Cea mai buna idee de pana acum…..La fel e si in brasov parcari cu taxa…..Sper sa dea rezeultate acest proiect….




*