Dezbatere despre mobilitatea urbană: idei şi proiecte din partea ieşenilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/12/2017

Problemele legate de mobilitatea urbană au reunit reprezentanţi ai municipalităţii şi societăţii civile într-o dezbatere care a avut loc vineri, 15 decembrie, la Ateneul Tătăraşi.

În cadrul reuniunii organizate de Asociaţia Civica şi numite „Cetăţenii Conduc: Mobilitate Urbană în Iaşi”, primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, directorul CTP, Cristian Stoica şi şefa Serviciului Relaţii Internaţionale la Primăria Iaşi, Elena Farca, managerul proiectului InnovaSUMP, au purtat o discuţie aplicată cu trei ieşeni, Emanuel Sescu, Ioana Amăriuţei – Popa şi Andrei Prisecaru, aceştia din urmă având iniţiativa unor proiecte menite a îmbunătăţi mobilitatea urbană în Iaşi. La întâlnire au participat şi consilierii locali Dumitru – Marcel Istrate, Daniel Piftor şi Eduard Boz, precum şi prof. dr. Corneliu Iaţu, decanul Facultăţii de Geografie şi Geologie din cadrul UAIC Iaşi.

Pe parcursul discuţiilor, prof. dr. Corneliu Iațu a punctat faptul că orașele care pot fi parcurse flexibil și eficient își întemeiază politicile urbane pe legislație, infrastructură și educație. Pietonii, bicicliștii și vehiculele publice au prioritate, iar aceasta este garantată prin lege, împreună cu sancțiunile aplicate celor care nu le respectă statutul. Benzi unice pentru autobuze, piste adecvate pentru bicicliști, marcaje rutiere, sisteme inteligente de semaforizare și trotuare largi pentru pietoni transformă o junglă urbană într-un oraș pentru oameni. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a subliniat că, în viziunea lui, totul pornește, de fapt, de la educație, iar îmbunătățirea legislației și a infrastructurii se află în legătură directă cu o societate tot mai matură intelectual și moral. Edilul a accentuat faptul că, de pildă, legislația nu permite municipiilor să asimileze transportul din zona metropolitană și că legile ar prioritiza operatorul de transport, iar nu călătorul, protejând componenta comercială în detrimentul interesului social. Faptul că, din punct de vedere legal, biciclistul nu este considerat a fi participant la trafic, iar codurile rutiere vorbesc doar despre vehicule motorizate și pietoni, împiedică dezvoltarea unei infrastructuri potrivite pentru transportul alternativ în oraș.

„În cultura noastră, mersul pe bicicletă este privit doar ca formă de recreere, iar bicicleta nu este înțeleasă ca mijloc de deplasare, în trafic, la fel cum sunt mașinile și vehiculele motorizate pe două roți. Este nevoie de o schimbare legislativă care să recunoască statutul biciclistului. Asta presupune inclusiv dezvoltarea unui cadru care să asigure intrarea în trafic a bicicliștilor, în funcție de abilitățile și capacitatea lor de-a face față străzii. Școlile de șofat și eliberarea permiselor în urma unui examen au rolul acesta, de-a filtra participanții la trafic”, a explicat primarul Mihai Chirica.

 

Schimbarea mentalităţilor şi a obiceiurilor de deplasare

Elena Farca, șef Serviciu Relații Internaționale la Primăria Iași, a adus în discuție experiența din Praga, când, în luna iunie a avut loc primul work-group în cadrul proiectului InnovaSUMP, cu tema ”Schimbarea modului de deplasare”. S-au întâlnit atunci reprezentanți ai unor administrații și universități din Cehia, Maria Britanie, Cipru, Polonia, Grecia, și Lituania, cărora Elena Farca le-a povestit despre Tramvaiul Comunismului și despre stațiile Wink din Iași, idei pe care reprezentanții de la Primăria Praga s-au arătat interesați să le experimenteze și în orașul lor. Elena Farca a concluzionat exprimându-şi încrederea că Iașul, ca oraș european, poate fi construit prin întâlnirea dintre administrația locală, societatea civilă și actorii internaționali. „Noi, tehnicienii, vorbeam despre caracteristicile unor vehicule și ne lansasem în discuții despre avantajele tehnice pe care le prezintă un model sau altul. Atunci a intervenit un sociolog:«Nu-mi pasă deloc de sistemele pe care le-ați prezentat voi, aici! Dar îmi pasă de oamenii care le folosesc!» Mobilitatea urbană se află la intersecția dintre tehnică și ceea ce se numește «changing behavior», sau schimbare comportamentală”, a explicat şi directorul Cristian Stoica.

 

Propuneri din partea ieşenilor

Prezent la discuţii, Emanuel Sescu a propus ieșenilor să dezvolte colaborativ o aplicație care să monitorizeze în timp real poziția autobuzelor și a tramvaielor pe traseu, estimând timpii de așteptare. În stații și în mașini pot fi amplasate panouri digitale de informare, cu timpii de așteptare și conexiunile pentru schimbarea rutei. În replică, primarul Mihai Chirica a arătat faptul că administrația locală are deja în vedere un asemenea proiect, pentru dezvoltarea urbană prin POR Axa 4, iar finalizarea lui este planificată pentru luna martie. De asemenea, Ioana Amăriuţei – Popa a venit cu ideea montării unor rastele care se permite parcarea în siguranţă a 10 biciclete.  “Aceste rastele au impact la nivel simbolic – transmit un mesaj clar – pe locul unei mașini pot fi parcate 10 biciclete și, de asemenea, au impact la nivel social pentru că pot genera schimbări comportamentale”, a explicat Ioana Amăriuţei – Popa. La rândul său, Andrei Prisecaru a propus interconectarea pistelor de biciclişti în Iaşi şi în zona metropolitană. Toate cele trei proiecte au fost adoptate de consilierii locali prezenţi la discuţie, urmând a se lucra pe marginea lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*