Dezbatere despre activitatea generalului Berthelot la Iași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/03/2018

Joi, 29 martie, la Iași au avut loc mai multe evenimente incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași și organizate sub auspiciile Familiei Regale a României.

Primul eveniment a fost expoziția „Misiunea Militară Franceză Berthelot și Familia Regală a României”, desfășurată la Institutul Francez – filiala Iași. Momentul a fost urmat de conferința – dezbatere „Henri Mathias Berthelot la Iași”. Evenimentul a fost organizat de Fundația ACTUS și Primăria Municipiului Iași, prin Compartimentul Centenar, fiind parte a proiectului „Henri Mathias Berthelot. Două patrii: Franța și România”.

„Faptele generalului Berthelot și a Misiunii Franceze în România le privim cu multă recunoștință. Rolul meu astăzi, după 100 de ani, este de a transmite mulțumirile comunității ieșene pentru toți cei care s-au jertfit pentru a realiza Proiectul de Țară al României. A fost o întreagă Misiune, cu mulți reprezentanți ai statului francez, cu eforturile cetățenilor francezi care au depus multe eforturi din propria lor bogăție necesare pentru a susține linia frontului. Ne referim la misiunea sanitară, deci cea legată de susținerea victimelor din timpul războiului, ne referim la contribuția nemijlocită în susținerea Armatei Române cu echipamente, ne referim, în special, la rolul diplomației franceze pe care l-a avut în semnarea Tratatului de Pace de la Trianon. Momentul de astăzi nu ni se adresează în mod neapărat nouă, ci tinerei generații, pentru care trebuie să fie un prilej de amintire, de descriere a unei pagini corecte din istoria României și de menționare a contribuției fiecărei națiuni în procesul de realizare a Marii Uniri. Nu trebuie să-i uităm pe niciunul dintre ei, nici pe francezi, nici pe americani, dar în primul rând nu trebuie să îi uităm pe români, pe cei care s-au jertfit pe altarul Marii Uniri. Cred că Misiunea Franceză nu se termină aici. Ea continuă, iar noi va trebuie să mergem alături de ea și pentru alte proiecte de care România are nevoie”, a declarat primarul Mihai Chirica în deschiderea evenimentului.

Intervențiile și dezbaterile au fost centrate în jurul a patru teme care tratează prezența și activitatea generalului Berthelot în România și au fost susținute de jurnalistul Ion M. Ioniță, redactor șef Historia („Aspecte politico – istorice ale prezenței lui Henri Berthelot și ale Misiunii Militare Franceze în România”), istoricul Alexandru Muraru, cercetător și profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași („«Sunteți admirabil dezorganizați»: Misiunea Militară Franceză și reorganizarea Armatei Române. De la înfrângere teribilă la victorie de excepție”), dr. Sorin Iftimi, istoric și muzeograf la Complexul Muzeal Național „Moldova” („Personajul istoric Henri Mathias Berthelot și Iașii”), și jurnalistul Nicolas Don, președintele Fundației ACTUS („Francezi și români. Diferențe și asemănări de concepție și de atitudine în război, în politică și în societate – atunci și acum. O prietenie perfectă?”). Conferința a fost moderată de jurnalista Mihaela Simina, content manager al proiectului.

Proiectul „Henri Mathias Berthelot – Două patrii: Franța și România”, inițiat de Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu Fundația ACTUS, își propune să contribuie la readucerea în atenția publicului, în contextul istoric prilejuit de Centenarul Marii Uniri, dar și în contextul internațional actual, a importanței rolului pe care l-a avut generalul Berthelot în istoria României și, prin extensie, a importanței relațiilor româno – franceze în trecut, prezent și viitor. Partenerii proiectului sunt Groupe Renault România, BRD Groupe Société Générale, Institut Français de Roumanie, RFI România, Historia, Regard, Lepetitjournal.com de Bucarest și StrategIS.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*