Dezbaterea Smart City 2018 – 2020, un eveniment de succes organizat la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/03/2018

Zeci de primari, administratori de oraşe și antreprenori au participat vineri, 23 martie, la Dezbaterea Smart City 2018 – 2020, eveniment în care au fost prezentate soluţii tehnologice care urmăresc creşterea calităţii vieţii. Evenimentul a fost organizat de Concord Communication, Fundația Națională a Tinerilor Manageri și Good News, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

Dezbaterea a fost condusă de Marius Bostan, iniţiatorul proiectului Smart City Alba Iulia şi fost ministru al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională. „Am dorit ca această dezbatere să fie o interacțiune între administrație și tehnologie, în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri. Am vrut să aflăm și să definim cât mai bine nevoile administrației, cetățenilor și mediului de afaceri în domeniul Smart City. Să aflăm ce doresc acești oameni și ce vor ei să salveze, să vedem care sunt aceste nevoi și să le definim cât mai bine. Pe de altă parte, am vrut să prezentăm soluții și bune practici din orașul gazdă și din alte orașe, un drum spre viitor și modul în care putem atinge acele obiective. Prin această dezbatere am vrut să înțelegem cum putem oferi servicii mai bune, să introducem tehnologia în viața noastră, să ne folosească, să salveze bani și timp. Am organizat evenimentul pe patru paneluri de interacțiune, între companiile cu soluții de tehnologie și administrație, iar la final un panel, cel mai important, despre start-up-uri, inovație și oameni care vor să fie viitorul”, a declarat Marius Bostan.

Participanții au discutat despre soluții integrate de mobilitate, nevoia orașelor de e-ticketing, eliminarea congestiei și a noxelor, reducerea consumurilor, carsharing, ridesharing, parcări inteligente, mașini electrice și alte instrumente pentru dezvoltarea unui eco-sistem de mobilitate inteligentă. „Nu este greu să achiesezi la conceptul de Smart City. De altfel, în momentul de față societatea a ajuns în punctul de la care nu mai putem da înapoi de la abordarea tehnologiei, care ne urmărește peste tot, indiferent de vârsta pe care o avem sau pregătirea profesională. Trebuie să o utilizăm și să o facem utilă comunității. Soluțiile clasice rămân la nivel principial, de acum încolo tehnologia va trebuie să le perfecționeze și să le facă ușor de aplicat de către noi toți. De aceea vrem să dezvoltăm o comunitate smart în Iași, dar aceasta o vom putea face doar dacă împreună vom considera că e necesară și rezultatul nostru să nu rămână doar aici. De altfel, prin programul The Digital Cities Challenge, Iașul este unul din cele 15 orașe alese de către Comisia Europeană pentru a le ajuta să dezvolte și să pună în aplicare planuri strategice care vizează creșterea economică și bunăstarea socială. Pe baza acestui program vom reuși să elaborăm o strategie locală în acest domeniu, care ne va ajuta să ne structurăm nevoile pe baza posibilității de finanțare pe care o s-o avem”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi obţinute accesând: https://smartcity.concordcom.ro/acasa/dezbatere-smart-city-2018-2020-iasi/.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*