Depistat în timp ce comercializa telefoane mobile fără a deţine documentele de provenienţă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/09/2011

În ziua de 22 septembrie 2011, în jurul orelor 14:30, poliţiştii locali care executau serviciul de siguranţă publică în zona Podul de Piatră, s-au sesizat cu privire la faptul că lângă Supermarket Kaufland, o persoană oferea spre vânzare mai multe telefoane mobile.

Lucrătorii de politie locala au procedat la reţinerea şi legitimarea persoanei ocazie cu care au constatat faptul că se numeşte Vasile S., de 35 ani, domiciliat în oraş Tecuci, judeţul Galaţi şi avea asupra sa 4 telefoane mobile noi, marca Nokia. În urma verificărilor desfăşurate de către poliţiştii locali persoana mai sus menţionată, a declarat că nu deţine documente pentru aceste produse, precum şi faptul că le-a achiziţionat de la un magazin din Bucureşti şi  intenţiona să le comercializeze în Iaşi la un preţ mai mare.

Având în vedere aspectele constatate persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr.12/1990,rep. , cu privire la efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu produse a căror provenienţă nu este dovedită în condiţiile legii. De asemenea, ca măsură complementară s-a dispus şi ridicarea telefoanelor în vederea confiscării.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*