Dalkia a demarat ample lucrări de reabilitare și modernizare a sistemului centralizat de termoficare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/06/2014

Încă de la sfârșitul lunii aprilie, imediat după încheierea sezonului de încălzire 2013 – 2014, Dalkia Termo a demarat ample lucrări de reabilitare și modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică al municipiului Iași.

_MG_6414Pe magistralele de termoficare
Astfel, sunt în curs de realizare lucrări de fiabilizare a cazanului pe cărbune K1 de la CET 2 Holboca (refacere părți sub presiune, mori, arzătoare). La CET 1 Tudor se vor înlocui 8 vane (cu Dn-uri cuprinse între 150 mm și 600 mm), 19 ventile (Dn 20 mm și Dn 50 mm) tur și retur pe magistrale. În paralel, la CET 1 Tudor și CET 2 Holboca se derulează lucrările anuale de revizie și mentenanță preventivă la toate echipamentele de producție în așa fel încât să fie securizată furnizarea de energie termică în următorul sezon rece.
În plus, echipele execută lucrări importante pe magistralele de termoficare (lucrări ce se adaugă celor 2,3 km rămași de înlocuit din totalul de 11 km de conducte pe magistrală 2 în cadrul proiectului european derulat de Primărie). Astfel, vor fi eliminate 21 de puncte identificate ca prezentând risc de avarie, iar pe magistralele 1, 2, 3, 4, 5 și pe magistrală de Dn 1100 mm de legătură între cele două CET-uri se va reface izolația termică în zonele afectate în vederea creșterii eficienței energetice pe o lungime totală de 1.280 m.

Contoarele, citite la distanță
Pe rețelele de distribuție se vor înlocui 1,2 km de conducte secundare (în zonele Nicolina, CUG, Tătărași, Lăpușneanu) și se vor introduce 1,2 km de conducte de recirculare a apei calde între punctele/modulele termice și subsolul blocurilor (Tătărași, Codrescu, Ștefan cel Mare). De asemenea, se vor face lucrările necesare în așa fel încât jumătate din contoarele de energie termică (peste 2.700) să fie citite la distanță, automat, direct la Dispeceratul Central al Dalkia.
Pentru sezonul rece viitor întreagă cantitate de combustibil necesar funcționării (cărbune, gaze naturale, păcură) va fi securizată din timp, așa cum s-a întâmplat și pentru iarnă trecută. „Toate aceste acțiuni derulate de echipa noastră în interesul iesenilor au ca scop desfășurarea în condiții optime a iernii 2014 – 2015, și furnizarea apei calde și a căldurii la un grad cât mai înalt de calitate și continuitate, la un preț corect și competitiv”, au precizat reprezentanţii companiei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*