Curățenie în patrimoniul orașului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/05/2017

Reprezentanții municipalității au demolat marți, 9 mai, un imobil cu risc iminent de prăbuşire, cu statut de locuințe sociale, aflat la intersecția străzii Păcurari cu strada Școalei. Pe 23 martie 2017 primarul Mihai Chirica, însoțit de reprezentanți ai Poliției Locale și ai Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, a inspectat imobilul respectiv, acțiunea vizând existența și legalitatea actelor de închirere ale persoanelor domiciliate în aceste clădiri, precum și verificarea condițiilor de siguranță și de igienă ale acestora.

Întrucât imobilele municipalității din zonă prezentau un risc iminent de autodemolare, punând în pericol atât siguranța locatarilor, cât și a pietonilor, iar condițiile de locuire au devenit insalubre, primarul Mihai Chirica a dispus atunci ca persoanelor care au acte de închiriere legale să li se ofere, în regim de urgență, alte spații de cazare care să ofere condiții civilizate de trai. Primarul Mihai Chirica declara atunci că intenționează ca, până la sfârșitul primului semestru al acestui an, toată această zonă problematică să își recapete aspectul civilizat și condițiile de siguranță publică.

„Imobilul reprezenta un pericol public. Toată lumea care circula prin zona de trotuar era nevoită să se ferească să nu cadă vreo cărămidă. A fost efectuată o expertiză tehnic și a primit decizia de demolare. Nu mai puteam face nimic. Vrem să redăm acestui loc aspectul urban. Devenise un focar din punctul de vedere al salubrității, dar și al infracționalității. Totodată, vrem să tragem și un semnal de alarmă: familiile care au fost mutate de aici în alte spații ale municipalității beneficiază de ultima șansă de a fi mutate în alte spații. Numai din zona Păcurari am evacuat recent 18 persoane fără forme legale. Mă refer aici la clădirea în care a funcționat filiala Bibliotecii Județene. Am reușit să o evacuăm în totalitate, dar și anexele din spate, pe care, din păcate, va trebui să le demolăm. Sunt compromise 100%, dar clădirea principală este de patrimoniu și o vom reabilita. În viitor vizăm câteva locuințe din zona Cuza Vodă, mai exact la intersecția dintre străzile George Enescu și Cuza Vodă. Nu am înțeles de ce au distrus inclusiv scările de acces. Va urma o demolare și pe zona Sărărie, acolo suntem deja la a doua clădire. Acestea se vor întâmpla pe măsură ce găsim și fond de locuințe. Săptămâna viitoare vom lansa licitația de achiziție a lucrărilor de construire de locuințe sociale, vor fi 36 de apartamente în zona Grădinari. Ușor-ușor vom filtra și cine va locui acolo. Nu va mai intra fiecare cum va dori”, a declarat Mihai Chirica.

Revoluție în administrarea patrimoniului

Edilul a adăugat că la ședința Consiliului Local din luna mai va exista un proiect de hotărâre prin care vor fi modificate clauzele procesului de închiriere a locuințelor sociale. „Cine nu plătește chiria și cine nu întreține locuința va fi evacuat, fără dreptul de a primi o altă locuință vreodată, cel puțin până la o altă modificare legislativă locală. Clauzele contractuale vor fi mai dure și mai ferme. Chiriașii trebuie să respecte legile acestei țări, la fel ca toți ceilalți cetățeni. Este o abordare responsabilă. Acționăm fără dispreț față de cei care locuiesc în ele, dar cu creșterea responsabilității tuturor celor implicați. Restartăm modul de administrare a patrimoniului municipiului Iași, în sensul că ceea ce nu mai este bun se va demola. Încercăm să redăm patrimoniului cultural importanța necesară pe care o are pentru imaginea orașului nostru și vom continua acest proces. De-a lungul anilor vom reloca persoanele din casele care sunt supuse autodemolării și cele sunt elemente de patrimoniu vor fi restaurate și redate frumuseții acestui oraș. Calculat aproape la zi, prejudiciul municipiului Iași depășește suma de 2 milioane de euro. Oameni care nu și-au plătit întreținerea au lăsat găuri de sute de milioane de lei vechi și au băgat asociațiile de proprietari în conflict cu furnizorii din cauza acestor datorii”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

 

Comments

comments



1 Comentariu

  1. Ciumandru Marius

    Bună ziua. Vă rog să scrieți și despre toaletarea copacilor din oraș. Eu am 1,85 de metri și dau cu capul în crengile lăsate să cadă peste trotuarele din oraș. Mulțumesc mult!




*