Cum s-a schimbat Iaşul în comunism

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/10/2012

Perioada comunistă nu a fost marcată doar de industrializarea Iaşului. După 1950, încep mari prefaceri ale oraşului vechi, sunt construite marile spitale de azi, sunt înfiinţate muzee şi hoteluri, sunt reabilitate monumente istorice. În viteza sistematizărilor şi a construcţiei socialiste cad, sub lama buldozerelor, clădiri istorice precum Jockey Club (demolat în 1960), Academia Mihaileană sau Hanu lui Bacalu (Piaţa Unirii).

Sfatul orăşenesc, numele Primăriei inspirat după denumirile anilor 1855, şi apoi Consiliul municipal – sub comanda politică a timpului (PCR) şi conducerea judeţeană – pe lângă atribuţiile administrative şi gospodăreşti clasice, executa sistematizări rapide, prevedea dotări, repartiza terenuri, elibera autorizaţii şi prelua în administrare noile edificii. Avea, de asemenea în vedere, sărbătoririle naţionale de 1 Mai si 23 August, în Piaţa Unirii sau a Palatului, primirile festive ale conducerii statului sau ale unor înalţi

demnitari din ţările vecine, ce treceau prin gările Iaşilor (Iosip Broz Tito – iunie 1956, Nichita S. Hruşciov – iunie 1962, Leonid Brejnev – martie 1968 şi ianuarie 1979).

Muzee

Casa Pogor a devenit Muzeul Literaturii în 1972

Însoţind noile edificii industriale puse în lucru, se deschideau sau se mutau în spaţii confortabile şi bogatele muzee şi colecţii precum Muzeul de Artă (înfiinţat din anul 1860), Etnografic (început din 1943), Politehnic (1961), Istoria Moldovei (1971), toate instalate în fostul Palat Administrativ, devenit Palatul Culturii din anul 1955. Apoi, Muzeul Unirii (1959), Muzeul Teatrului (1976), Muzeul Literaturii – „Casa Pogor” (1972), Bojdeuca „Ion Creangă”, în condiţii noi (1968). De asemenea, se organizau casele memoriale „Otilia Cazimir” (1972), „Mihai Codreanu” (1970), „Mihail Kogălniceanu” (1975), „Mihail Sadoveanu” (1980), „G. Topîrceanu” (1985), Complexul cultural „Ion Creangă” şi Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou (1989), Bătrâna Bibliotecă Centrală Universitară primea localul Fundaţiei „Regele Ferdinand” (decembrie 1947), iar mai tânăra Bibliotecă Regională (astăzi Biblioteca Judeţeană Ghe. Asachi) un spaţiu modern în Palatul Culturii. Filiala Academiei, înfiinţată în anul 1948, îşi construia elegantul sediu din bulevardul Copoului.

Institute, centre, staţiuni

Pentru dezvoltarea cercetărilor s-au întemeiat vreo 30 de institute, filiale, centre şi staţiuni, iar în Copou, s-a construit Institutul de Chimie „Petru Poni”, iar în intersecţia Ţesătura se instala Centrul de Calcul Electronic.

Vechea Grădină Botanică, iniţiată de profesorul Anastasie Fătu în anul 1856 şi mutată prin mai multe mici locuri, primea un vast teren de vreo 105 ha pe strada Dumbrava Roşie (1963), cu posibilităţi de extindere la 150 ha. Tinerilor li se construia Teatrul „Luceafărul” (1987), pe lângă Casa de Cultură a Tineretului (din 1957) şi a Sindicatelor (din 1959), iar Filarmonica „Moldova” (înfiinţată în anii războiului – 1942) obţinea un spaţiu larg pentru sala de concerte. Vizavi, la Teatru, prin 1956 se instala Opera. Noilor tipărituri li se destina frumosul local „Casa Cărţii” din strada Ştefan cel Mare şi un şir de spaţii luminoase distribuite prin toate cartierele, iar vechilor înscrisuri şi documente noul edificiu al Arhivelor Statului din Copou (1978).

Turism

Hotelul Unirea, construit în 1969, a completat transformarea Pieţei Unirii

Pe lângă fostele hoteluri „Traian” şi „Continental”, rămase după război, se înălţau cele două mari complexe turistice cu dotări moderne: „Unirea” (1969) şi „Moldova” (1982), destinate să găzduiască miile de oaspeţi din ţară şi din străinătate, sosiţi în oraşul legendelor. Lor li se adăuga faimoasa Bolta Rece, părăsită în anul 1902 şi rezidită în 1966, Hanul „Trei Sarmale”, refăcut în 1972, Motelul „Bucium” ridicat pe locul fostelor băi de la Repedea şi marele Complexe turistice de la Ciric şi Dorobanţi, în 1970.

Spitale

Pe frumosul platou al Tătăraşilor se construia Spitalul de Copii şi acela de Neurochirurgie, iar lângă izvoarele minerale, descoperite prin 1953 în şesul Nicolinei, se ridica marele Complex balnear cu Sanatoriul şi Spitalul de Recuperare, în jurul cărora urma a se mai aşeza un pâlc de clădiri pentru cazare. Alte aşezăminte medicale îşi găseau locul în zona centrală, precum Spitalul CFR şi acela de Pneumoftiziologie, Policlinica CFR şi Policlinica Mare din Piaţa Sf. Spiridon.

Scoase din anonimat, mai multe zeci de zidiri se înscriau în listele de monumente istorice protejate, unele primind şi plăci de aducere aminte, iar altele, ajunse în ruine de înaintea războiului, se reparau: Cetăţuia – 1970, Galata – 1967, Bărboi – 1988, Sala Gotică de la Trei Ierarhi – dărîmată în 1893 şi refăcută în 1960, Casa „Dosoftei”, folosită înainte ca depozit de sare – 1970, Esplanada Râpa Galbenă” 1988.

Cutremurul

Nu mici aveau să fie eforturile din martie 1977 când, după cutremur, în oraş au rămas fără locuinţe peste 1.300 de familii care au fost repede mutate în cămine şi şcoli. Cum rareori se întîmplă, în asemenea situaţii, lucrând necontenit, Primăria şi constructorii puneau la dispoziţia sinistraţilor 700 de apartamente noi, gratuite, până la sfârşitul lunii martie, şi încă 367 apartamente plus 120 de garsoniere, în aprilie. Multe echipe de zidari, tencuitori şi zugravi lucrau non-stop, câte 24 de ore, oprindu-se doar să îmbuce ceva, pe fugă, şi să se odihnească pe duşumele câteva ore. Solidaritatea umană era pe toate buzele, în suflete şi la mare onoare.

Ca şi în alte părţi, lucrul cu mare iuţeală, construcţiile ridicate pe bază de proiecte, economicoase, adesea refolosibile, au dus la uniformizarea unor cartiere, realizându-se, unele străzi anonime, mărginite de blocuri şablonate.

Clădiri istorice pier sub buldozere

Clădirea de legendă a Jockey Club a fost demolată în 1960

Distrugerile războiului, sistematizarea grăbită şi lipsa de informare documentară a realizatorilor, suplinită de conducerea autoritară a unor edili, doritori să modernizeze şi să lărgească străzile bătrânului Iaşi – ca şi alţi înaintaşi – au dus la pierderea zestrei câtorva vechi căi centrale pitoreşti şi atrăgătoare din punct de vedere turistic (Lăpuşneanu de Sus, capătul Dimitrov, Unirii,), provocându-se şi dispariţia unor clădiri de mare însemnătate istorică şi culturală. Astfel a fost demolată, în iunie 1963, Academia Mihăileană, deschisă în iunie 1834. La fel s-a desfiinţat celebrul han „Petrea Bacalu” din Piaţa Unirii, (înlocuit acum de cinematograful “Victoria”).

Cu pagube importante a rămas şi strada Lăpuşneanu, al cărui făgaş, sărăcit după sistematizarea părţii de nord , a pierdut şi vechile bolţi „Strasshofer” din vremea Unirii, fostul Hotelul „France”, din colţul străzii Banu, casele cu „madone” – „Konya”, toate păstrate până în anul 1988. Mai înainte (1960) fusese risipit şi frumosul Palat „Jockey-Club”, proiectat de Gh. Asachi (1804) şi gazdă a petrecerii junimiştilor din 1876. Clădirea care a adăpostit celebra cofetărie Tuffli se afla pe colţ cu strada Carol I lângă fosta biserică Sf. Neculai cel Sărac – demolată şi ea cu multe suspine, dar prin anul 1914, din lipsa fondurilor pentru reparaţii. Locul său era luat de Parcul Voievozilor şi de Casa Tineretului (Casa de Cultură a Studenţilor).

Fiindcă un oraş cultural, cu tradiţii istorice, cum este Iaşul, nu poate fi lipsit de vechile sale amintiri şi podoabe, probabil că edilii mai bogaţi, ai viitorului, nu vor ezita să le rezidească pe acelea deosebite şi să redea patină istorică vechilor străzii: Lăpuşneanu, Cuza Vodă, Piaţa Unirii, Ştefan cel Mare şi Sfânt – aşa cum se procedează în unele oraşe din Europa Occidentală, unde vrăjmăşia războiului a provocat, de asemenea, pierderi regretate sau prefaceri nedorite.

(Ion Mitican)

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*