Cum putem să ne reducem amprenta ecologică prin acţiuni şi măsuri foarte simple ? (3)

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/04/2018

Odată ce autorităţile publice locale elaborează, aprobă şi implementează Planurile de mobilitate urbană durabilă (PMUD), devine esenţial simţul responsabilităţii cetăţenilor din comunităţile respective în a folosi instrumentele şi mijloacele avute la dispoziţie.

Practic, un sistem de transport durabil este extrem de important pentru locuitorii aglomerărilor urbane fiindcă le facilitează accesul la locurile de muncă şi le îmbunătăţeste siguranţa şi securitatea. În plus, contribuie la reducerea poluării (inclusiv a celei fonice), a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de resurse energetice, având un impact direct în sensul scăderii amprentei ecologice a respectivei comunităţi. De aceea, autorităţile publice locale trebuie să realizeze acţiuni constante şi personalizate de educare şi informare a publicului larg, indiferent de vârstă, cu privire la avantajele pe care le prezintă transportul în comun cu vehicule electrice, de exemplu, fie că ne referim la tramvaie, troleibuze, autobuze, metrou sau trenuri pe distanţă scurtă. Însă este lesne de înţeles că oamenii vor renunţa la maşină şi vor alege mijloacele de transport în comun doar atunci când şi oferta va fi suficient de bună. În momentul în care transportul public va reprezenta cu adevărat o alternativă la maşinile personale, cu siguranţă din ce în ce mai mulţi locuitori ai oraşului vor prefera această soluţie.

 

Digitalizarea sistemului de transport, o măsură necesară

Dacă mijloacele de transport în comun vor fi monitorizate prin GPS, iar informaţiile privind sosirea lor în staţii vor fi disponibile în timp util şi cu un înalt grad de acurateţe, cetăţenii comunităţii respective vor căpăta din ce în ce mai multă încredere şi vor face această alegere. De asemenea, digitalizarea întregului sistem de transport public va avea drept rezultat nu numai mărirea numărului de călători, ci şi descongestionarea şi fluidizarea traficului. Printr-o simplă aplicaţie mobilă, orice persoană care doreşte să se deplaseze în interiorul oraşului poate afla ce staţie de autobuz sau de tramvai este cea mai apropiată, în cât timp va ajunge maşina respectivă, cât timp se estimează că va face până la destinaţie, câte staţii are de parcurs sau unde trebuie să schimbe maşina (dacă este cazul), şamd. În plus, intervalele la care ajung mijloacele de transport în staţii trebuie să corespundă numărului de călători care solicită linia respectivă, printr-o corelare permanentă a frecvenţei de succedare. Iar staţiile moderne trebuie să pună la dispoziţie bănci şi copertine, să fie dotate cu sisteme tactile de orientare pentru nevăzători şi persoane cu deficienţe de vedere, şi să asigure accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi.

(Rubrică realizată cu sprijinul societăţii Smart Eco Plus S.R.L.)

 

 

Comments

comments

Categoria: ecologie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*