Cum putem să ne eficientizăm consumul de apă prin acţiuni şi măsuri foarte simple ? (1)

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/06/2018

În fiecare lună, la foarte multe scări de bloc se înregistrează diferenţe mari la apă între înregistrările contorului general de la branşament şi suma indecşilor de consum din apartamente, aşa cum sunt declaraţi de către locatari.

Cauzele acestor diferenţe pot fi regăsite în predarea către asociaţie a citirii apometrelor cu întârziere de către unii proprietari, sau chiar deloc, declararea eronată a consumurilor de către unii locatari, din dorinţa de a plăti mai puţin decât consumă, încărcându-i la plată, practic, pe vecinii lor, cât şi lipsa verificărilor periodice (măcar două pe an) făcute de reprezentanţii asociaţiei în fiecare apartament, pentru a se asigura că indecşii pe care îi declară locatarii sunt cei reali (din cauza refuzului multor locatari de a asigura accesul pentru aceste verificări). Probleme pot fi determinate şi de vechimea foarte mare a apometrelor montate în apartamente, starea tehnică precară a apometrelor din unele apartamente, expirarea perioadei de verificare metrologică a apometrelor, în foarte multe cazuri.

Alte cauze ale problemelor legate de consumul de apă

În acest context, trebuie subliniate şi efectele negative ale distrugerii sigiliilor şi posibilităţii consumului abuziv de apă de către unii locatari (s-au identificat numeroase cazuri de locatari care s-au racordat la reţeaua de apă a blocului înainte de apometru, consumând apă în mod ilicit, fără să o plătească), precum şi a pierderilor de apă din instalaţiile interioare ale apartamentelor (un robinet care curge cu o picatură pe secundă duce la pierderi de apă de 980 de litri pe lună). Nu în ultimul rând, montarea greşită a apometrelor poate duce la erori de măsurare chiar de 30%. În acest context, este evident că există numeroase cazuri de tensiuni între locatari cauzate de diferenţele apărute în cazul consumului de apă. În următorul număr, vă vom prezenta soluţia pentru eliminarea acestor probleme.

 

(Rubrică realizată cu sprijinul societăţii Smart Eco Plus S.R.L.)

Comments

comments

Categoria: ecologie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*