Copiii de la Academia de Șah „Cotnari”, în vizită la Palatul Roznovanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/02/2019

Şahul este tot mai iubit de către tinerii ieşeni, sportul minţii având numeroşi aderenţi în şcoli.

Vineri, 8 februarie, copiii care urmează cursurile Academiei de Șah „Cotnari” și părinții acestora au fost oaspeți ai Primăriei Municipiului Iași. Vizita este una dintre activitățile interdisciplinare de care au parte cursanții Academiei de Șah, pe lângă învățarea secretelor „sportului minții”: cursuri de limbi străine, respectiv de Limbă Franceză, Limbă Engleză și Limbă Rusă, ore de pregătire la Matematică și Fizică, Educație Fizică (înot, fotbal, tenis, handbal), vizite la muzee și participări la piese de teatru.

În Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași și în prezența primarului Mihai Chirica, a președintelui Federației Române de Șah, Sorin Iacoban, și a vicepreședintelui Vladimir Danilov, sportivii Academiei de Șah Cotnari au petrecut mai mult de o oră discutând despre șah, educație și despre proiecte de viitor. Micii șahiști l-au cunoscut pe primarul Iașului, au discutat cu acesta, i-au vizitat biroul și au făcut poze.

Academia de Șah Cotnari funcționează la Iași din 26 septembrie 2018, cursanții fiind repartizați pe grupe de vârstă, dar și în funcție de nivelul de pregătire. Persoanele interesate de cursurile Academiei de Șah Cotnari pot accesa pagina de Facebook Cotnari Chess Academy: https://www.facebook.com/Cotnari-Chess-Academy-958431007669113/

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*