Continuă ridicarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/10/2018

Primăria Municipiului Iași continuă ridicarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public. Astfel, de la începutul anului și până la data de 25 octombrie au fost trimise 421 de solicitări de date de identificare de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Iași, municipalitatea transmițând 398 de somații. Anul acesta au fost ridicate 65 de autovehicule, 6 fiind restituite și 20 predate la unitatea de colectare. Treizeci de autovehicule se află în procedură de predare la unitatea de colectare, din care 13 au fost ridicate ca staționate neregulamentar și nu au fost revendicate de peste un an. În aceeași perioadă au fost identificate 88 de autovehicule fără stăpân.

Ridicarea vehiculelor abandonate este efectuată conform Hotărârii Consiliului Local nr. 107/2005 şi este executată de către Servicii Publice SA, fiind dispusă de către comisia compusă din reprezentanţii Primăriei Municipiului Iaşi, respectiv ai Biroului Reglementări Transporturi Urbane şi ai Poliţiei Locale Iaşi. Etapele care preced ridicarea vehiculelor sunt aplicarea unei somaţii pe caroseria vehiculului prin care se solicită proprietarului să-şi ridice vehiculul de pe domeniul public în termen de 10 zile de la aplicarea somaţiei, identificarea proprietarului vehiculului abandonat la SPCRPCIV Iaşi, respectiv judeţul unde este înmatriculat vehiculul abandonat şi somarea proprietarului vehiculului abandonat, în scris cu confirmare de primire, prin care se solicită proprietarului să-şi ridice vehiculul de pe domeniul public în termen de cinci zile de la primirea somaţiei. După parcurgerea acestor etape, dacă proprietarul nu dă curs somaţiei respective, vehiculul poate fi ridicat.

Restituirea vehiculului către proprietar sau deţinătorul legal se face pe bază de proces-verbal de predare-primire în termen de 10 zile de la data la care persoana care reclamă vehiculul face dovada calităţii de proprietar sau deţinător legal al acestuia, achitării tuturor taxelor şi impozitelor prevăzute de lege şi achitării sumelor corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului. Vehiculele nerevendicate în termen de cinci zile de la data somaţiei adresate proprietarului trec de drept în domeniul privat al Municipiului Iaşi şi sunt predate unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor. Trecera vehiculelor în domeniul privat al Municipiului Iaşi se constată prin dispoziţie a primarului, dispoziţie care se comunică şi proprietarului vehiculului, care o poate ataca în termen de cinci zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.

Începând cu data trecerii vehiculului în domeniul privat al Municipiului Iaşi, vehiculul este scos din evidenţele fiscale ale proprietarului astfel încât nu se mai percepe taxa pe mijlocul de transport, şi radiat din circulaţie, la SPCRPCIV Iaşi, respectiv judeţul unde este înmatriculat vehiculul abandonat.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*