Continuă amenajarea trecerii de pietoni din zona Popasului Păcurari

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2017

De joi, 9 noiembrie, până duminică, 12 noiembrie, între orele 8.00 și 17.00, funcție de condițiile meteorologice, echipele Citadin SA lvor face noi lucrări de amenajare a trecerii de pietoni de pe DE58 (DN 28), la intersecția cu str. Prof. I. P. Culianu, în zona Popasului Păcurari. Lucrările vor genera restricții temporare de circulație, acestea urmând să fie aplicate cu sprijinul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliției Locale.

Trecerea de pietoni menționată a fost amenajată la mijlocul lunii septembrie, la cererea locuitorilor din zonă. Lucrările inițiale au fost executate de Servicii Publice SA și au presupus realizarea marcajelor rutiere, care au conturat o trecere de pietoni decalată pe cele două sensuri ale drumului european, semnalizarea corespunzătoare inclusiv prin montarea unor indicatoare rutiere „Trecere de pietoni” cu lămpi filatoare și de limitare a vitezei, la 30 de kilometri pe oră, la apropierea de trecere, precum și montarea de parapeți metalici pentru protecția pietonilor. În următoarele zile echipele Citadin SA vor monta benzi rezonatoare pe carosabil cu scopul limitării vitezei.

Comments

comments

Categoria: circulatie





1 Comentariu

  1. DIniuu

    nu ar monta un semafor cu buton… la cei 10 pietoni pe zi care traverseaza…




*