Consultările publice privind bugetul au început cu directorii unităților de învățământ

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/01/2017

Municipalitatea ieșeană a început consultarea publică în privința proiectului de buget local pentru anul 2017. În acest context, primarul Mihai Chirica a avut astăzi o întrevedere cu directorii liceelor, școlilor generale și grădinițelor din Municipiul Iași.

La eveniment a participat și prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspectorul școlar general. „Am vrut să am o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din Municipiul Iași, mai ales că ne aflăm în timpul dezbaterii pe bugetul din acest an. În ultimele 6 luni au fost multe schimbări, inclusiv la conducerea unităților de învățământ. Eu voi încerca să rămân afiliat idee de educație. Acest lucru se va vedea și prin faptul că educația va avea cel mai mare buget la nivel local de până acum. Efortul trebuie făcut împreună, mai ales că trecutul obligă, dar sunt convins că noii directori vor putea face față provocărilor. Împreună cu doamna inspector general am stabilit să avem un parteneriat, astfel încât tot ceea ce ne privește, comunicarea dintre administratorul școlii și instituția care e proprietar, adică Primăria, să se facă inclusiv cu informarea Inspectoratului. De asemenea, nu doresc să mai văd directori de școli în audiență la primar. Ușa mea este mereu deschisă și telefonul la fel. Când au o problemă vreau să mă caute direct”, a declarat edilul.

Copy of intalnire_directori_scoli_6

Acesta a mai adăugat că fiecare școală care va face economii la cantitatea de energie consumată va primi cuantumul sumei economisite anul următor, dar ca fonduri pentru dotări. „Voi analiza propunerea de buget trimisă de fiecare unitate de învățământ. Voi judeca pentru a vedea care sunt cheltuielile rezonabile și pentru a interveni chiar unde trebuie. De asemenea, vom analiza ce proiecte vor putea fi depuse pentru a se obține fonduri europene”, a mai declarat Mihai Chirica, care a mai spus că dorește ca programul municipalității de încurajare a sportului la nivel școlar să fie extins pe raza întregului județ.

La întâlnirea de astăzi au participat circa o sută de persoane, printre problemele ridicate de cei prezenți numărându-se sprijinirea școlilor în privința dotării cu mijloace fixe a laboratoarelor (fizică, chimie etc.), revigorarea învățământului tehnic și profesional, colaborarea cu agenții economici în vederea sprijinirii elevilor din mediul rural, avizarea ISU a unităților de învățământ, extinderea sistemului de supraveghere video la nivelul tuturor unităților de învățământ din municipiu, plata/înființarea mai multor posturi de pază la școlile cu mai multe corpuri, amenajarea de săli de sport, extinderea sistemului educațional electronic integrat (catalogul școlar electronic), reabilitarea parcurilor de joacă și fluidizarea sau chiar interzicerea traficului auto pe anumite străzi din apropierea unităților de învățământ.

Comments

comments

Categoria: educatie,investitii





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*