Construirea mai multor cămine studenţeşti, analizată în Consiliul Local

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2017

Consilierii locali vor analiza în şedinţa extraordinară de joi, 9 noiembrie 2017, o serie de Planuri Urbanistice pentru Zonă Construită Protejată ce vizează construirea mai multor cămine destinate cazării studenţilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ion Ionescu de la Brad”, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Astfel, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” intenţionează să construiască un cămin studenţesc pe un teren aflat în administrarea sa şi situat pe strada Titu Maiorescu nr. 15. Un alt proiect de hotărâre are în vedere emiterea unui PUZ  pentru investiţia « Reabilitarea, modernizarea, mansardarea căminelor studenţeşti C6, C7, C8 din Complexul Studenţesc  «Titu Maiorescu », aparţinând UAIC.

De asemenea, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” solicită eliberarea unui PUZ pentru construirea unui cămin studenţesc situat pe Aleea Mihail Sadoveanu nr. 4 – 6 – 8. Şi Universitatea de Arte aşteaptă aprobarea proiectului ce vizează construirea unui cămin pentru studenţi pe strada Codrescu nr. 6.
În fine, Universitatea Tehnică aşteaptă din partea consilierilor un aviz favorabil construirii unui cămin studenţesc pe strada Profesor Dr. Doc. Dimitrie Mangeron nr. 1 – 73.

Comments

comments

Categoria: Consiliul Local





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*