Conferința multiregională EU RO Governance: un succes în promovarea politicii de coeziune a Uniunii Europene

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/11/2018

La Iași, în perioada 15 – 18 noiembrie 2018, a avut loc Conferința multiregională “EU RO Governance”, conferință organizată în cadrul proiectului Cunoașterea politicilor de coeziune, factor de consolidare a identitatii europene”, proiect implementat de Asociația EuroDEMOS cu sprijinul financiar al Uniunii Eropene. Printre participanţii la eveniment s-au numărat factori de decizie, reprezentanți ai societății civile, sectorului de afaceri, sistemului educațional formal și media din toate cele 8 regiuni ale României.

Vineri, 16 noiembrie 2018, la Sala Ștefan Procopiu a Palatului Culturii din Iași a avut loc sesiunea plenară de deschidere a Conferinței multiregională “EU RO Governance”. Manifestarea și-a propus să valorifice aniversarea celor 30 de ani ai politicii de coeziune prin conștientizarea cetățenilor asupra beneficiilor în dezvoltarea regională.

Astfel, panelul sesiunii a inclus reprezentanții unor instituții cu un rol important în accesarea și implementarea proiectelor dezvoltate cu fonduri prin politica de coeziune: Ministerul Fondurilor Europene și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est. Cei aproape 70 de participanți și-au dezvoltat cunoștințele referitoare la oportunitățile de finanțare europeană prin fonduri și programe specifice politicii de coeziune.

Dintre temele abordate în cadrul sesiunilor Conferinței s-a remarcat rolul politicii de coeziune în susținerea dezvoltării regionale și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor; recomandări și mijloace durabile de acțiune în implementarea politicii de coeziune a Uniunii Europene în România, provocări și soluții; cele 3 fonduri principale ale politicii de coeziune: Fondul European de Dezvoltare Regională; Fondul de Coeziune; Fondul Social European și identificarea de soluții pentru creșterea nivelului de conștientizare asupra identității europene.

În cadrul Conferinței au fost prezentate și rezultatele consultării civice în privinţa cunoștințelor deținute de cetățeni despre politica de coezine, consultare ce a fost realizată în rândul a peste 2000 de cetățeni din regiunea de NE a României.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*