Conducători auto sancţionaţi cu puncte de penalizare de către poliţiştii locali

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/11/2011

Începând cu data de 01 noiembrie 2011, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei au acţionat pentru identificarea conducătorilor auto care nu au respectat prevederile indicatoarelor rutiere cu privirea la ,,Oprirea Interzisă’’ şi ,,Accesul Interzis’’.

Cu această ocazie 55 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional aplicându-se totodată şi câte 2 de penalizare conform Ordonanţei de Guvern nr. 195/ 2002, mod., privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor contravenţionale aplicate este de 7370 lei, conform actului normativ menţionat.

Având ca obiectiv fluidizarea traficului rutier, poliţiştii locali au acţionat cu precădere în zona Piaţa Unirii, str. Anastasie Panu, b-dul. Ştefan cel Mare şi Sfânt, b-dul. Carol I, unde prin încălcarea acestor indicatoare rutiere s-a produs îngreunarea traficului rutier.

Menţionăm faptul că persoanele care nu respectă semnificaţia indicatorului ,,Oprirea interzisă” riscă să fie sancţionate cu 2 puncte penalizare şi cu 2 sau 3 puncte amendă, iar cele care nu respectă semnificaţia indicatorului ,,Acces Interzis’’ cu 2 puncte penalizare şi 2 puncte amendă.

Pentru a preveni crearea de abuteiaje şi îngreunarea traficului rutier poliţiştii locali vor acţiona şi în perioada următoare în zonele aglomerate din municipiul iaşi, precum şi în cele unde se execută lucrări în carosabil pentru a asigura fluidizarea traficului rutier şi pietonal.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism continuă campania de verificare a legalităţii construcţiilor în municipiul Iaşi

În ultima săptămână, personalul din cadrul Serviciului Control Urbanism al Poliţiei Locale a desfăşurat activităţi de verificare a respectării prevederilor legislative în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi urbanismul, conform competenţelor ce le revin, prin acţiuni organizate pe zonele de activitate ale inspectorilor serviciului.

În această perioadă lucrătorii din cadrul serviciului au desfăşurat activităţi precum noote de control , verificări autorizaţii de construire, aplicare sancţiuni contravenţionale, somaţii şi înştiinţări pentru verificarea legalităţii construcţiilor, recepţii la terminarea lucrărilor sau desfinţări/demolări conform Legii 50/91.Astfel, cetăţeanul Dan L. a fost sancţionat conform Legii 50/1991, cu amendă în valoare de 5000 lei, deoarece a executat lucrări de construcţie a unui imobil cu destinaţia locuinţă, precum şi două anexe gospodăreşti, în zona Bucium,  fără a deţine autorizaţie de construire. De asemenea, cetăţeanul Gabriel N. a fost sancţionat conform Legii 50/1991, cu amendă în valoare de 2000 lei, pentru executarea unei lucrări de extindere a unui imobil situat în zona bulevardului C. A. Rosetti, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În plus, persoanele în cauză au fost somate să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru.

Suma totală a amenzilor contravenţionale aplicate a fost de 24000 lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*