Condițiile privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece 2017 – 2018

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/10/2017

Începând cu data de 2 octombrie 2017, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară a început acţiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei ca urmare a prevederilor Ordonanţa Guvernului  nr. 27/2013, de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului  nr. 70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, respectiv prevederile Hotărârile Guvernului nr. 778/2013.

Condiţii de acordare

  1. Limitele de venituri:

1.1. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat:

– 0 – 786 lei/membru de familie pentru familii;

– 0 – 1082 lei pentru persoana singură.

Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

Notă: În afară de procentele stabilite pentru ajutoarele, din bugetul de stat, prin Hotărârea de Consiliu Local Municipal nr. 435/2011, privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în Municipiul Iaşi, au fost stabilite procente suplimentare acordate, pe tranşe de venituri, din bugetul local, în limita maximă admisă ca venit net/membru de familie pentru persoana singură, iar pentru familii s-a mărit plafonul de acordare până la limita de 1000 lei/membru de familie, procentul stabilit drept compensare procentuală fiind de 15% din suma datorata pentru agentul termic consumat pentru încălzirea locuinţei.

1.2. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi:

– 0 – 615 lei/membru de familie

Compensaţia este o suma fixă, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură, dar nu mai mult de consumul lunar efectiv.

  1. Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere se depune, însoţită de actele doveditoare privind identitatea, veniturile şi starea de proprietate/închiriere/folosinţă, la sediul Direcţiei Comunitare Iaşi, astfel:

– ajutoarele pentru încălzirea încălzirea locuinţei cu gaz metan – sediul din șos. Naţională nr. 43;

– ajutoarele pentru încălzirea încălzirea locuinţei cu agent termic, energie electrică, lemne şi combustibili solizi – sediul din str. Mitropolit Varlaam nr. 45.

Precizăm că  nu se iau în calcul la stabilirea venitului total al familiei:

– sumele provenite din acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei;

– sumele provenite din acordarea alocaţiei de stat pentru copii;

– bugetul personal complementar;

– ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010;

– bursele şcolare, de studiu şi bursele sociale din cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”;

– stimulentul educaţional;

– veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*