Condiţii de acordare a ajutoarelor pentru încălzire

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/09/2011

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind măsurile de protecţie socială în sezonul rece, care stabileşte limitele de venit până la care consumatorii consideraţi vulnerabili vor putea primi ajutorul lunar pentru încălzire, dar şi valoarea acestuia.

Ajutoarele pentru încălzire vor fi acordate persoanelor vulnerabile.

Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Muncii, este definit drept consumator vulnerabil “persoana singură sau familia care, din motive economice, de sănătate, vârstă sau de altă natură, nu poate să-şi menţină locuinţa în condiţii adecvate de temperatură, respectiv la cel puţin 21 de grave Celsius şi care pentru aceasta necesită intervenţia din partea autorităţilor administraţiei publice prin măsuri de sprijin”.

Totodată, în cazul consumatorilor vulnerabili care îşi încălzesc locuinţele folosind gaze naturale, ajutoarele lunare pornesc de la  262 de lei, dacă venitul mediu net pe membru de familie este de până la 155 de lei, şi ajung la 19 lei pe lună, în cazul în care venitul mediu net este cuprins între 540,1 lei şi 615 lei.

Pentru familiile care folosesc pentru încălzirea locuinţelor lemne, cărbuni sau alţi combustibili petrolieri, ajutorul pentru încălzirea locuinţei porneşte de la 54 de lei, în cazurile cu cele mai mici venituri, de până la 155 de lei, şi ajung la 16 lei, pentru familiile situate în zona superioară a plafonului de venituri.

Grila guvernamentală

În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie, compensarea procentuală se acordă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporţie de 90% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 155 lei;

b) în proporţie de 80% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 155,1 lei şi 210 lei;

c) în proporţie de 70% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 210,1 lei şi 260 lei;

d) în proporţie de 60% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 260,1 lei şi 310 lei;

e) în proporţie de 50% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 310,1 lei şi 355 lei;

f) în proporţie de 40% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 355,1 lei şi 425 lei;

g) în proporţie de 30% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 425,1 lei şi 480 lei.

h) în proporţie de 20% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 480,1 lei şi 540 lei.

i) în proporţie de 10% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 540,1 lei şi 615 lei.

j) în proporţie de 5% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 615,1 lei şi 786 lei.

Comments

comments



Stiri similare

  1. Modalitatea de acordare a ajutoarelor pentru încălzire
  2. Precizări privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei
  3. Informatii utile – ACTELE DE IDENTITATE ŞI CONDIŢII DE ELIBERARE
  4. CET începe azi probele la cald la instalaţiile de încălzire
  5. Primăria închiriază un apartament în blocul 1004


Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!