Concursul „Agronomiada” deschide calendarul „Festivalului Internațional al Educației”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/05/2018

Joi, 10 mai, a avut loc festivitatea de deschidere a competiției „Agronomiada”. Ajuns la cea de-a XXX-a ediție,  concursul este  desfășurat de Universitatea de Științe  Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) Iași. Competiția se desfășoară pe două paliere: concursuri profesional-științifice (probe profesionale), respectiv competiții sportive (fotbal, volei mixt, tenis de masă mixt).

La aceste probe s-au înscris sute de studenți ai universităților de agronomie din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Chișinău și Iași.

Prezent la eveniment, primarul Iașului, Mihai Chirica a amintit faptul că această competiție reprezintă totodată și lansarea calendarului „Festivalului Internațional al Educației” (FIE), care se desfășoară inclusiv pe parcursul lunii iunie.

„Astazi putem spune că dăm startul «Festivalului Internațional al Educației Iași 2018», într-un an plin de semnificații istorice pentru toți românii. Vreau să adresez mulțumiri în mod personal, dar și în numele instituției pe care o conduc, atât dumneavoastră, în calitate de gazde, cât și celorlalte universități care se află în aceste zile la Iași, pentru faptul că au acceptat ca această ediție jubiliară să aibă loc în «orașul unirii». Amintim faptul că Iașul este «oraș regal» de la începutul acestui an, desemnat de Casa Regală a României, sub semnătura Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei. E o deosebită onoare pentru noi și sunt convins că momentul acesta va rămâne unul de referință pentru viitorul agronomiei românești. USAMV Iași este o universitate-reper pentru noi, alături de celelalte patru universități de stat, care împreună reușesc să obțină rezultate importante la nivel național. Educația este și trebuie să rămână pentru toți românii o filozofie de viață, fiind măsura tuturor lucrurilor. Studenții, masteranzii, doctoranzii, participanții competiției pot primi ca reper următoarea paradigmă: singura valoare cu care trebuie să rămâne în viață nu constă în bunurile materiale oferite de părinți, prieteni sau de statul rămân, ci suportul primit în instituțiile de învățământ ce ia forma educației și a profesiei. România poate câștiga pariul pentru următorii 100 de ani, numai dacă va cuceri pariul cu agricultura, o industrie care nu depinde de hazard, ci funcționează durabil pe cercetare, tehologie, abordare științifică, strategică, pragmatică, acolo unde este cazul, fiind în cele din urmă și temelia dezvoltării acestei țări. Școala agronomică românească a demonstrat de fiecare dată că poate salva lucrurile, așa cum s-a întâmplat și în trecut. Cred că motto-ul cu care trebuie să rămână participanții acestui concurs este : «Ai câștigat, continuă! Ai pierdut, continuă!»” a declarat primarul Iașului, Mihai Chirica.

Organizatorii competiției au anunțat că joi, 10 mai, se derulează concursurile profesional-științifice (probele profesionale), zi ce se va încheia cu jurizări și apoi cu o seară studențească în Parcul Expoziției. Vineri, 11 mai, va fi rândul competițiilor sportive (fotbal, volei mixt, tenis de masă mixt), zi care va încununa succesul celor mai buni participanți în cadrul unei festivități de premiere programate în jurul orei 18.00. Ediția 2019 a competiției „Agronomiada” se va desfășura la Timișoara.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*