Concertul SoNoRo Conac revine la Iași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/09/2017

Marți, 19 septembrie, de la ora 19.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași va fi gazda unui nou concert SoNoRo Conac. Concertul va avea loc în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii și va oferi publicului ieșean o întâlnire cu artiștii Alberto Mesirca – chitară, Sabin Penea – vioară, Răzvan Popovici – violă și Radu Nagy – violoncel. Programul muzical va cuprinde lucrări de Manuel de Falla, Gaspar Cassadó, Bohuslav Martinů, Johan Halvorsen, Isaac Albéniz, Francisco Tárrega și Enrique Granados. „Locurile în care susținem concerte sunt reprezentative pentru esența SoNoRo Conac și pentru ce ne-am propus încă de la început prin această inițiativă: readucerea muzicii de cameră în locurile pentru care a fost menită, celebrarea unor puncte importante în istoria arhitecturii din țara noastră, iar, de anul acesta, și salvarea acelor monumente care se pot pierde din cauza unor circumstanțe nefavorabile”, a afirmat Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.  Concertul va fi urmat de un cocktail. Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro.

 

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac, care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. Astfel, în cadrul proiectului, au fost organizate concerte în clădiri de patrimoniu precum Castelul Bran, Conacul Petre P. Carp, de la Țibănești, Palatul Teleki, de la Gornești, Conacul Udriște-Năsturel, de la Herești. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Palatul „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia, Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biserica Evanghelică din Herina, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Biserica fortificată din Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Printre concertele din 2016 s-au numărat cele de la Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Casa cu Blazoane, Chiojdu, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales din Valea Zălanului și Cetatea Făgăraș.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*