Comandamentul de iarna a fost activat la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/11/2010

Prima ninsoare din acest sezon a activat comandamentul de iarnă al municipiului Iaşi.

La primele ore ale dimineţii nu s-au înregistrat probleme de trafic cauzate de ninsoare pe  arterele oraşului, zăpada topindu-se la contactul cu solul.

Primarul Gheorghe Nichita a cerut în cursul săptămânii trecute urgentarea procedurilor de completare a stocurilor de materiale antiderapante la societăţile din subordinea Primăriei pentru ca primele ninsori să găsească echipele de intervenţie la capacitate maximă.

În acest sens, municipalitatea a alocat fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţii comandamentului de iarnă.

„În ciuda greutăţilor financiare ale bugetului local, am decis să disponibilizăm sumele necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a acţiunilor de deszăpezire. Trebuie să păstrăm oraşul funcţional în timpul perioadei de iarnă. Am analizat necesarul de material antiderapant şi stocurile actuale şi am cerut urgentarea completării cantităţilor până la prima ninsoare”, a precizat primarul Gheorghe Nichita în urmă cu o săptămână.

Între timp, stocurile de materiale au fost completate, estimările de materiale necesare acestei ierni fiind de 9 tone de clorură de calciu, 5000 de tone de nisip şi 3800 tone de sare.

În principal, stocurile de material antiderapant sunt deţinute de Citadin SA care se va ocupa de îndepărtarea zăpezii de pe străzi. În activitatea de deszăpezire sunt implicate şi societăţile Salubris SA, care va avea în sarcină trotuarele şi Servicii Publice SA care va interveni în parcuri şi alte alei pietonale.

În total, pentru activitatea de deszăpezire au fost alocate 5 milioane lei, urmând ca în funcţie de condiţiile meteo şi de amploarea intervenţiilor, suma să fie suplimentată sau redusă.

Echipele Citadin sunt pregătite în acest moment să intervină imediat cu material antiderapant dacă situaţia o va impune, în acest scop fiind pregătite un număr de 20 de utilaje de intervenţie.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*