Colegiul Naţional a fost racordat la sistemul centralizat de termoficare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/03/2015

colegiul nationalÎn cursul săptămânii trecute, s-au finalizat lucrările de racordare a Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” la sistemul centralizat de termoficare. În următoarele zile, vor avea loc probele tehnice necesare punerii în funcțiune a noilor echipamente.

Lucrările, realizate în numele Primăriei de o societate executantă, au constat în:

– conectarea la magistrala 2 de termoficare: racord la rețeaua primară pe o lungime de cca 300 ml cu un diametru de Dn 150 mm
– montarea unui modul termic individual cu puterea instalată de cca 1 MW (780 kw pe încălzire, 210 kw pe apă caldă) ce va acoperi consumul anual estimat la 750 gigacalorii.

Principalele beneficii
Racordarea Colegiului Național la sistemul centralizat prezintă câteva avantaje majore atât pentru elevi și corpul profesoral, cât și pentru Primărie:

– fiind vorba de o racordare direct la magistrala de termoficare cu modul termic individual, se asigură independență totală în ceea ce privește furnizarea încălzirii: se poate porni căldură în orice moment al anului, în funcție de nevoile specifice ale instituției de învățământ.
– modulul termic este complet automatizat, iar parametrii de funcționare sunt vizualizați permanent în Dispeceratul central al Veolia Energie Iași: orice modificare apărută în temperatura de furnizare sau în nivelul de presiune este observată la timp și poate fi reglată cu ușurință de la distanță.
– se elimină în totalitate riscurile și inconvenientele asociate centralei pe gaze naturale: poluare, scurgeri de gaz etc.
– factura anuală pentru energia termică (apa caldă și căldură) va scădea cu aproximativ 22% odată cu racordarea la sistemul centralizat: pentru Colegiul Național și, prin urmare, pentru bugetul Consiliului Local, este vorba de economii de costuri estimate la 41.000 lei pe an.

12 instituții de învățământ
Racordarea Colegiului Național la termoficarea centralizată este prima din cele 12 astfel de lucrări ce vor fi realizate de Municipiul Iași în cursul anului 2015, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local 181 din 31 mai 2014. Această prevede conectarea la sistemul centralizat a 12 instituții de învățământ ale Primăriei, acțiune în urmă căreia bugetul local va economisi 600.000 lei pe an la factura pentru apă caldă și căldură.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*