Clubul Lunaticilor, o nouă întâlnire sub semnul ştiinţei şi al Lunii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/01/2018

 

Pasionaţii de ştiinţă sunt invitaţi la o nouă întâlnire a Clubului Lunaticilor, organizată la Ateneu în data de joi, 1 februarie 2018, la ora 18.00.

Titlul prezentării este “Aventura cărții” și va fi o dezbatere despre cărți, despre drumul parcurs de carte, din pădure până în mâinile cititorului, și nu în ultimă instanță despre motivele pentru care avem nevoie de ele.

Invitatul serii va fi “Omul care umple Iașiul de cărți” – așa cum l-a botezat cotidianul Adevarul, domnul Eugen Benea, și ne va vorbi despre proiectele “Cartea pe bancă”, “Biblioteca din tramvai” și “Donează un tramvai de cărți”.

Intrarea este gratuită, iar după întâlnire, dacă condițiile meteo vor permite, participanţii vor urca pe terasa Ateneului unde vor urmări cu ajutorul telescopului astrul selenar în toată splendoarea lui.

Clubul Lunaticilor este un Club Științific ce se întrunește în serile cu Lună plină, în incinta Ateneului din Iași și are ca principal obiectiv prezentarea în cadrul unor întâlniri informale a stadiului actual al cunoașterii din diverse domenii ale științei pentru dezvoltarea unei atitudini pozitivă față de valorile și realizările științei și tehnicii contemporane.

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*