Clubul Junimea – Scriptor lansează miercuri un nou volum, “Forţa oraşului absent”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/10/2018

Clubul de promovare a lecturii, cărţilor şi dialogului „Junimea – Scriptor” îi invită pe ieşeni să fie alături de editura Junimea şi de revista Scriptor la ediţia de miercuri, 10 octombrie 2018, care se va desfăşura de la ora 16.16 la BCU/Fundaţiile Regale Ferdinand I, sala Bogdan Petriceicu – Haşdeu, a 111-a din seria întâlnirilor săptămânale dedicate autorilor junimişti şi celor mai recente titluri.

Evenimentul va prilejui lansarea volumului „Forţa oraşului absent”, de Ioan Oancea, fost arhitect – şef al Iaşului.

„Volumul „Forţa oraşului absent” este una din cele mai importante apariţii editoriale de la începutul acestui an, al centenarului Marii Uniri, un volum care se reţine (şi) prin anexele cu reproducerea textelor lui G.M. Cantacuzino, Vitruviu şi din Vechiul Testament ori cu fraze antologice, care ar trebui să pună pe gânduri pe cei ce distrug, în fiecare zi, imaginea locului („orașele reale sunt replici ale unui prototip ceresc”). Altfel, cei din vechime treceau în rândul zeilor pe creatorii marilor construcții; Imhotep, creatorul piramidelor, primul arhitect din lume al cărui nume este cunoscut, a fost trecut printre zei, iar despre Antonio Gaudi, arhitectul celebrei catedrale Sagrada Familia din Barcelona, se spune că va fi beatificat, ceea ce îi doresc și arhitectului nostru de azi”, este de părere criticul literar Ioan Holban care, de altfel, va prezenta şi volumul.

Amfitrionii evenimentului de miercuri, 10 octombrie, vor fi Simona Modreanu şi Lucian Vasiliu, secretariatul fiind asigurat de Cornelia Apetroaie şi Viorel Dumitraşcu.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*