Club de conversație în limba engleză „Speak in English”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/02/2019

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași, prin Compartimentul American Corner, dă startul înscrierilor pentru constituirea Clubului de conversație în limba engleză „Speak in English”. Clubul se adresează  adulților care doresc să își perfecționeze cunoștințele de limba engleză cu ajutorul unui vorbitor nativ, în persoana doamnei Kimber Guinn, aflată în România în calitate Fulbright English Teaching Assistant.

În cadrul întâlnirilor, persoanele interesate vor avea ocazia să își îmbunătățească pronunția și vocabularul și să își dezvolte o vorbire liberă fluentă prin intermediul conversației pe diferite teme.

Participarea este gratuită. Întâlnirile vor avea loc în fiecare zi de miercuri începând cu 6 martie, de la ora 16.30, la Compartimentul American Corner Iași al Bibliotecii „Gh. Asachi” (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin).

Înscrierile se fac pe baza permisului de bibliotecă până pe data de 5 martie 2019, pe adresa de e-mail iasiamericancorner@gmail.com sau la telefon 0751769118.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*