S.C. Citadin S.A. continuă programul de asfaltări pe raza municipiului Iaşi. Astfel, pe diverse străzi sunt efectuate lucrări de întreţinere şi reparaţii, dar şi de turnare a unor noi covoare asfaltice. Spre exemplu, str. Neptun din cartierul Frumoasa se află în reparaţii şi va fi finalizată în săptămâna 20 – 25 iunie, iar str. Strămoşilor va intra în reparaţii cu mixtură asfaltică.
De asemenea, S.C. Citadin a executat 156,65 de kilometri echivalenţi de marcaje longitudinale şi 12. 455 metri pătraţi de marcaje transversale, dintr-un necesar de 15.000 metri pătraţi. Până pe 25 iulie, Citadin va finaliza marcajul în totalitate şi va trece la faza de întreţinere a acestuia. Pe lângă aceste lucrări, Citadin încearcă să găsească o soluţie pentru a demara şi acţiunea de reparare a locaţiilor de parcare unde au fost garaje, lucrări care vor începe la începutul lunii iulie.
Lucrări finalizate de către Citadin
l. Podul de Piatră şi Pasaj ACB.
2. Str Eternitate – finalizată pe sensul de coborâre, s-a efectuat montatul bordurilor, repararea şantului de la ApaVital şi aducerea la cotă. Lucrările vor continua pe sensul de urcare.
3. Bd-ul Primăverii (Tronson Ţesătura – Pod Tudor Vladimirescu).
4. Str. Ţuţora (Tronson Ţesătura – Pd. Roş).
5. Străzi din cartierul Frumoasa, str. Dimineţii, Cetăţuia, Plantelor, Clopotari, Neptun.
6. Str Sucidava, cartier Alexandru cel Bun.
7. Str Trei Fântâni – tronsonul dinspre Tomeşti spre Mănăstirea Vlădiceni a fost reparat cu un amestec optimal (refuz de ciur, amestecat cu piatră spartă de Deleni – mai puţin rezistentă, din categoria rocilor calcaroase, dar care se pretează în zona respectivă. Reprezentanţii Citadin au declarat că ţin acest tronson sub observaţie şi, în cazul în care vor constata că se comportă bine, îl vor implementa ca soluţie provizorie la parcările unde au fost demolate garajele).
8. Aleea Ghica Vodă – Tronsonul dinspre stadion.
9. Străzi din cartierul Bularga (Bularga, Alexandru Teodoreanu, Str. Vlădiceni). Se continuă repararea şi celorlalte străzi din acest cartier.
10. Str Tabacului – finalizată.
11. Str Lumpiţei.
12. Str. Sg. Grigore Ioan – trotuare.
13. Bazar – S-a finalizat turnarea binderului pe aleile de acces pietonale şi aducţiunea de apă.
14. Str Lotrului (Mircea cel Bătrân). Citadin a finalizat o cale de acces care face legătura dintre Str Cerna şi Bd-ul N. Iorga.
15. Str Petru Movilă.
Stiri similare



