Cinematografele rămân la Primărie, RADEF riscă amenzi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2018

RADEF România Film riscă să fie amendată din cauză că nu pune în aplicare decizia instanței de a preda cinematografele din Iași Primăriei. Anunțul a fost făcut miercuri, 7 noiembrie, de către primarul Mihai Chirica, în cadrul unei conferințe de presă.

„Trebuie să închidem un fals subiect lansat în urmă cu patru luni de unii parlamentari și alți neștiutori: acela că cinematografele nu ar fi intrat în proprietatea Municipiului Iași. Ele au intrat și vor rămâne în proprietatea noastră ca efect al Legii 303/2008. Prin sentința 70/2016 a Curții de Apel Iași și o alta ulterioară, instanța a constatat definitiv și irevocabil dreptul de proprietate al Municipiului Iași asupra cinematografelor. Procesul la care se refereau persoanele amintite nu viza fondul predării cinematografelor, adică dreptul de proprietate al Municipiului Iași, ci doar procedura prin care s-a făcut predarea lor. Vineri, 2 noiembrie, Curtea de Apel Iași a finalizat acest proces, admițând cererea reclamantului, Municipiul Iași, contra pârâtei, RADEF România Film, și a instituit «obligația de a face>»în sarcina RADEF, anume o obligă să semneze protocolul de predare a cinematografelor. Mai mult, instanța aplică conducerii RADEF o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere. În fine, instanța obligă RADEF la plata către Municipiul Iași a unei plăți de 100 de lei pe zi până la data executării obligațiilor”, a anunțat edilul.

Cinematografele Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului ar fi trebuit să fie preluate de Primărie încă din anul 2008, după ce Guvernul a dat o lege în acest sens, 303/2008, dar pe care RADEF nu a aplicat-o. Drept urmare, municipalitatea ieşeană a deschis proces împotriva RADEF în noiembrie 2015, în cele din urmă câștigând procesul. Curtea de Apel nu a admis preluarea cinematografului Copou întrucât, în 2010, RADEF l-a vândut către o firmă privată, tranzacţie care face obiectul unui dosar la Parchet.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*