Cinema Ateneu: debut de an cu filme de Cannes

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/01/2018

Luna ianuarie aduce la Cinema Ateneu filme de Cannes, cu recunoaștere internațională care tratează subiecte savuroase.

Săptămâna 8-14 ianuarie 2018 va fi deschisă cu lungmetrajul „Redutabil”, o comedie biografică despre viața tumultoasă a renumitului regizor Jean-Luc Godard, film nominalizat la Cannes pentru premiul Palme D’or. Întreaga peliculă e o revărsare de simțiri puternice, un amalgam de sentimente în imagini care trec spectatorul de la trăiri intense de iubire, la dezamăgiri profunde.
Tot un joc de sentimente vom întâlni și în  „Tărâmul binecuvântat”, însă, de această dată, fiind vorba de o savuroasă poveste de iubire. Subiectul filmului a dat naștere multor discuții controversate și a primit nu ai puțin de 16 premii și 18 nominalizări. Lungmetrajul britanic este considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului, iar unul dintre cei doi actori principali este românul Alec Secăreau care a fost nominalizat la premiile BIFA pentru Cel mai bun actor în rol principal. După succesul de anul trecut când am văzut „Octav” la Cinema Ateneu, readucem filmul , care vorbește despre devotament și prietenie. Încheiem săptămâna cu filmul 3D „Hai să cântăm”, o creație care aparține producătorilor Despicable Me și Minions.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

8 ianuarie 2018

Ora 18.00 – „Redutabil” – Le redoutable (regia Michel Hazanavicius) – AG

Ora 20.00 – „Tărâmul binecuvântat” – God’s Own Country (regia Francis Lee) – Nerecomandat sub 15 ani

10 ianuarie 2018

Ora 18.00 – „Redutabil” – Le redoutable (regia Michel Hazanavicius) – AG

Ora 20.00 – „Tărâmul binecuvântat” – God’s Own Country (regia Francis Lee) – Nerecomandat sub 15 ani

12 ianuarie 2018

Ora 18.00 – „OCTAV” – (regia Serge Ioan Celebidachi) – AG

Ora 20.00 – „Tărâmul binecuvântat” – God’s Own Country (regia Francis Lee) – Nerecomandat sub 15 ani

14 ianuarie 2018

Ora 12.00 – „Hai să cântăm” – SING – 3D – (regia Garth Jennings) – AG

 

„Redutabil” – Le redoutable

Regia: Michel Hazanavicius

Cu: Bérénice Bejo, Stacy Martin, Louis Garrel

Durata: 107 minute

Le redoutable

„Redutabil” urmărește evenimentele din viața celui mai renumit regizor al generației sale, Jean-Luc Godard. Personalitate dificilă, așa cum este prezentat în film, regizorul Godard refuză să vadă lungmetrajul, și chiar actorii sau regizorul acestuia.

Deși este un film biografic, ceea ce atrage mai întâi de toate este povestea de dragoste dintre Godard, rol interpretat de Louis Garrel, și femeia pe care o iubește, Anne Wiazemsky, cu 20 de ani mai tânără decât el.  Acțiunea are loc la Chinoise, Paris, în anul 1967, unde regizorul vine împreună cu Anne, femeia cu care se va căsători, pentru a filma.

Unul dintre numele de referință ale anilor `60, precum au fost  Elvis sau John Lennon, Godard era cunoscut pentru reputația sa dificilă. Idealurile pe care le urmărea, iubirea față de revoluție îl vor face să distrugă tot ce îl înconjoară. Din cauza naturii lui autodistructive, Anne rămâne doar un martor al traseului său descendent, fiindu-i imposibil să îl urmeze.
Trailer:
https://content.video.imedia.ro/storage/movie/4r/ak/v6/1hla4rakv6_mp4_720p_1511865805.mp4

 

Tărâmul binecuvântat” – God’s Own Country

Regia: Francis Lee

Cu: Alec Secăreanu, Josh O’Connor, Gemma Jones, Ian Hart.

Durata: 104 minute

„Tărâmul binecuvântat” / God’s Own Country este unul dintre cele mai discutate și mai premiate filme ale anului 2017. Considerat „unul dintre cele mai promițătoare debuturi britanice din ultimii ani” (Sight&Sound), filmul se remarcă și prin interpretarea celor doi actori principali: actorul român Alec Secăreanu și Josh O’Connor. Multi-premiatul film britanic a obținut până acum 16 premii și 18 nominalizări, dintre care 11 nominalizări la British Independent Film Awards (BIFA), cele mai importante premii ale industriei independente de film din Marea Britanie.

Subiectul central al lungmetrajului este povestea de dragoste emoționantă, dar lipsită de sentimentalisme, dintre tânărul fermier britanic Johnny Saxby (Josh O’Connor) și muncitorul român Gheorghe (Alec Secăreanu). Încărcat de frustări, Johnny se elibrează de ele prin beții și sex la întâmplare, la ferma părinților săi din Yorkshire. Evadările sale se opresc atunci când îl cunoaște pe Gheorghe, un zilier român venit la fermă pentru sezonul mieilor. Între cei doi se dezvoltă o relație intensă care îi va modifica parcursul drumului lui Johnny. Filmul „pune bazele unei relații neașteptate care îl schimbă pe Johnny într-un mod dureros, profund și, în cele din urmă, eliberator”, relatează Hollywood Reporter.

Interpretarea personajului Gheorghe îi aduce actorului român o nominalizare la British Independent Film Awards, la categoria Cel mai bun actor în rol principal. Despre personajul lui Alec Secăreanu, The Guardian scrie: „Cu ochii limpezi și de o frumusețe aproape dureroasă, prezența lui Gheorghe îl descurajează pe Johnny și îl face să distingă greu diferența între agresiune și atracție”.

 Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=lXMLzOJj7Ws

 

„OCTAV”

Regia: Serge Ioan Celebidachi

Cu: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Eric Aradits,Alessia Tofan

Durata: 102 minute

„Octav”, filmul considerat un „miracol”  în peisajul cinematografic românesc, revine pe marele ecran la Cinema Ateneu. Lungmetrajul descrie o poveste care celebrează viaţa şi aduce omagii purităţii copilăriei, prieteniei, dragostei şi nostalgiei dulce-amăruie. Octav, rol interpretat de actorul Marcel Iureș,  își redescoperă bucuria de a trăi cu ajutorul Anei care îl poartă într-o călătorie prin timp. „Nu am mai întâlnit niciodată aşa ceva, în ultimii 25 de ani, în România. Este cel mai frumos rol pe care l-am primit până acum”, spune Marcel Iureș despre personajul său.

Protagonistul contruiește cu măiestrie povestea unui om în care ne regăsim cu toții. „Este o poveste profund umană, acesta fiind şi motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de poveşti”, adaugă actorul. Personajul său capăt numeroase nuanțe pe parcul călătoriei în timp, iar momentele importante ale vieții lui Octav sunt retrăite prin prisma conştiinţei unui om în vârstă de 80 de ani.

Filmul îi reunește pe doi dintre giganții cinematografiei române, Marcel Iureș și Victor Rebengiuc. Despre colaborarea cu Victor Rebengiuc, Marcel Iureş afirma că „Victor este unul dintre stâlpii groşi, pe care se sprijină teatrul românesc. Dacă tragem acest stâlp doi centimetri la dreapta sau la stânga, teatrul românesc se dezechilibrează. Victor Rebengiuc poate fi orice. E greu de descris Victor”.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=pJ5EoVp0okw

 

„Hai să cântăm” – SING – 3D

Regia: Garth Jennings

Cu: Tori Kelly, Matthew McConaughey, Nick Kroll, Reese Witherspoon, Scarlett Johansson, Seth MacFarlane, Taron Egerton

Durata: 110 minute

Universul fabulos cu care ne-au obișnuit studiourile Illuminations Entertainment, producătorii filmelor Despicable Me, Minions, îl regăsim și în filmul Hai să cântăm / Sing, o poveste despre ambiție, schimbare, îmbinată cu mult optimism și bună dispoziție. Filmul a fost distins cu două premii și a avut 22 de nominalizări dintre care 2 nominalizări pentru Globul de Aur.

Acțiunea lungmetrajului are la bază intenția lui Buster Moon, un koala stilat, de a-și salva teatrul care a trecut cu mult de zilele sale glorioase. Astfel, ajunge la concluzia că un concurs muzical este cea mai bună soluție.

Deși este prezentată o lume colorată, ludică, personajele ce îi aparțin întruchipează tipologii umane, conturate precis, cu puncte tari și slabe. Astfel, în finală ajung cinci concurenţi: un şoarece iubitor de jazz (Seth MacFarlane), al cărui discurs este la fel de isteţ precum trucurile sale, o adolescentă elefant timidă, cu o voce minunată, dar cu trac (Tori Kelly), o mama epuizată a 25 de purceluşi (Reese Witherspoon), care visa în adolescenţă la o carieră muzicală, o gorilă, fiu de gangster (Taron Egerton), dornic să se lase în urmă moştenirea necinstită a familiei şi un porc spinos, fan punk rock (Scarlett Johansson), care visează la o carieră solo după ce a fost dată afară de colegii de trupă şi părăsită de arogantul său partener.

Biletele vor fi puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*