Centrul istoric: vor fi refăcute mai multe străzi şi parcări

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/04/2014

În Centrul istoric al Iaşului se fac lucrări incluse în două mari proiecte gestionate de municipalitate, ambele finanţate cu fonduri UE.

santiere aprilie (49)

Golia, etapa a II-a
Pe strada George Enescu, lucrările sunt în toi. Se fac excavări ale trotuarelor, urmând ca strada să fie lărgită şi modernizată. În afară străzii George Enescu, vor mai fi reabilitate strada Golia şi stradela Armeană. Proiectul ce va pune în valoare Mănăstirea Golia presupune lucrări de peisagistică şi mobilier urban, refacerea şi amenajarea căilor de acces către lăcaşul de cult, punerea în valoare a zonei de protecţie a monumentului istoric prin amenajări peisagistice, reabilitarea utilităţilor anexe din zonă. Suprafaţa reabilitată a carosabilului va fi de 3.176 mp, la care se adaugă 1.258 mp de trotuare renovate. Spaţiile verzi din zonă vor fi amenajate pe o suprafaţă de 3.126 mp, din care 2.511 mp suprafaţă gazonată. Cea de-a doua etapă a proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia presupune şi refacerea a 2.500 mp de pictură murală şi a 190 mp de iconostas. Investiţia este finanţată în mare parte din fonduri europene nerambursabile, partea de cofinanţare necesară desfăşurării proiectului fiind asigurată de Primărie şi Consiliul Judeţean.

santiere aprilie (58)

Înlocuirea pavajului
Tot în aceste zile se lucrează intens la înlocuirea pavajului din parcarea aflată în faţa Teatrului Naţional. Amenajările fac parte din ansamblul de lucrări incluse în proiectul “Creşterea accesibilităţii spre zona centrală economică şi comercială a Polului de Creştere Iaşi”. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la peste 2,5 milioane de euro, bani ce vor fi utilizaţi pentru modernizarea străzilor Costache Negri, Armeană, Sf. Sava, Agatha Bârsescu, Dancu, Vovidenie, Vasile Stroescu, Maestrul Ion Baciu (fostă str. Băncii), Matei Millo, dar şi strada şi stradela Bărboi. La finalizarea lucrărilor, beneficiile vor fi fluidizarea traficului, creşterea siguranţei în transport, reducerea consumului de carburanţi auto precum şi a timpului de călătorie, creşterea gradului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*