Centrul de Informare Turistică, 10 ani de la înfiinţare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/09/2016

În luna august s-a împlinit un deceniu de la înfiinţarea la Iaşi a Centrului de Informare Turistică, ca structură a Primăriei. Misiunea sa este de a promova Capitala Moldovei ca valoare culturală, istorică, economică şi religioasă în context european.

Centrul de Informare Turistica

Proiecte de succes

Primii paşi ai Centrului de Informare Turistică (CIT) au fost făcuţi în direcţia utilizării mijloacelor publicitare în vederea informării şi influenţării publicului şi a căutării canalelor de comunicare optime pentru accesul consumatorilor la produsul turistic Iaşi. Proiectele „Vino să-mi cunoşti oraşul!”,  „Beautiful Moldova”, „S.T.E.P. în Tourism” sau „Descriptio Moldaviae” au ajutat la o promovare eficientă a regiunii şi includerea în trasee mai lungi ce cuprind şi Republica Moldova, dar şi alte judeţe din România. Printre colaboratorii importanţi ai CIT se numără Institutul Francez, a cărui implicare în debutul activităţii, în anul 2006, a conferit încredere și dorința de a face lucruri interesante, asociaţiile de meşteri populari, Universitatea „Al. I. Cuza”, muzeele ieşene și multe dintre unitățile de cazare și agentiile locale.

Targ Turism

Perfecţionare şi informare

Unul din proiectele cele mai interesante ale CIT este «S.T.E.P. In Tourism»  – Study, Training, Education for Professional in Tourism care are în vedere o abordare pe termen lung a strategiei de promovare. Prin Asociaţia STEP s-au realizat numeroase sesiuni de pregatire în domeniul Managementului în Turism şi s-a facilitat participarea studenţilor şi elevilor ieşeni la proiecte europene de promovare a culturii şi turismului din regiune. Între 50 și 100 de tineri din Iaşi au fost implicați în schimburi de experiență în Italia, Polonia sau Bulgaria. Anual, au loc la Iaşi multe seminarii, conferinţe, congrese. CIT furnizează participanţilor la aceste evenimente materiale promoţionale, hărţi cu informaţii turistice. Astfel, sute de oameni află zilnic tot mai multe lucruri noi şi interesante despre oraş.

 

Ieşenii, promotorii propriului oraş

Pentru că cei mai eficienţi ambasadori ai unui oraș sunt tocmai locuitorii acestuia, CIT a pregătit doua concursuri prin care să îi determine pe aceştia să conştientizeze frumusețea orașului în care locuiesc și să îi provoace să împărtăşească și altora impresiile lor. Se organizeaza în fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor Iaşului, două concursuri cu premii – concursul Iaşul tău (fotografie) şi concursul (Re)cunoaşte Iasul – de recunoaştere a unor obiective turistice – cu zeci de participanţi la fiecare ediţie. O altă activitate cu impact este participarea la târgurile de turism naționale și internaționale. Londra, Berlin, Paris, Barcelona, Veliko Trnovo, Chişinău, Bucureşti, Cluj Napoca – toate au fost experiențe interesante și ocazii pentru a constata încă o dată interesul crescut pentru vizitarea orașului Iasi. De la inaugurarea Centrului de Informare Turistica, entuzaismul a fost cuvântul cheie. Au fost fructificate multe oportunităţi, au fost găsite altele noi și poate surprinzătoare. Planurile noastre de viitor includ participarea activă la redactarea strategiei de dezvoltare turistică și la crearea unui brand al Iaşului, a declarat Anca Zotta, directorul Centrului de Informare Turistică Iaşi.

 

 

Comments

comments

Categoria: turism





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*