Centrele de cartier au cutii de colectare pentru haine și textile

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/11/2015

Asociația “Mai Bine” din Iași, ONG cu peste şase ani de experienţă în activităţi privind protecţia mediului, a montat, prin proiectul REDU, cutii de colectare pentru hainele și textilele vechi în toate centrele de cartier ale municipiului Iași: Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun, Păcurari și Frumoasa.

IMG_2574În ce constă proiectul
Ieșenii pot dona în aceste puncte articolele care nu le mai sunt necesare, dar care sunt încă în stare bună contribuind astfel la reducerea impactului asupra mediului și la implementarea unor inițiative bune în comunitate. Odată colectate, textilele sunt duse în atelierul REDU, curățate și sortate. O parte dintre acestea sunt refolosite pentru a da viață altor produse de utilitate, o parte sunt recondiționate și revitalizate, iar restul sunt donate persoanelor defavorizate. Pe lângă latura de protecţie a mediului, se investeşte astfel şi în cea educaţională şi socială a comunităţii. Asociaţia îşi propune ca din sumele strânse în urma valorificării acestor produse să creeze locuri de muncă şi să reinvestească în comunitate sub formă de campanii de protecție a copiilor, a animalelor și a naturii.

Primele rezultate
De la inițierea proiectului, asociaţia a reuşit să colecteze peste 1.500 de kg de haine uzate și deșeuri textile, să realizeze peste 400 de produse noi, să recondiționeze aproape 300 de kg de haine și să doneze către grupuri vulnerabile aproape 800 de kg de haine și accesorii.
REDU este un proiect inovativ dezvoltat sub forma unei întreprinderi sociale ce îşi propune să transforme, într-un mod creativ şi educativ, deşeurile în resurse. Este vorba despre o iniţiativă complexă ce implică colectare, recondiţionare, creare, educare, promovare şi implicarea comunităţii cu un impact major la nivel local, dar unic la nivel naţional.
Iniţiat de asociaţia“Mai Bine”, proiectul are drept scop reducerea cantităţii de deşeuri prin transformarea lor în produse cu impact pozitiv asupra comunităţii şi este susţinut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 în cadrul domeniului de finanţare Inovare Verde în Industria din România.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*