Cele mai folosite prenume alese de ieșeni pentru copiii lor în anul 2017

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/07/2018

Reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași au realizat un raport statistic al celor mai populare prenume atribuite copiilor născuți în maternitățile ieșene în anul 2017, nefiind luate în calcul prenumele alese pentru copiii născuți în străinătate. Așadar, la maternităţile ieşene s-au născut anul trecut 8.110 de copii, dintre care 4.070 au fost fetițe. În 42 de cazuri, unul dintre părinți era cetățean străin. Luna cu cele mai multe nașteri în Iași a fost luna iulie (785 de cazuri ) la polul opus situându-se luna aprilie (551 de cazuri).

„În urma acestei analize, am remarcat faptul că în 75% din cazuri, părinții au decis să atribuie câte două prenume la naștere, în topul preferintelor fiind prenumele tradiționale (în strânsă legatură cu sărbătoarea religioasă apropiata zilei de naștere). Astfel, dacă în luna mai au fost preferate prenumele Elena și Constantin, în luna august a fost rândul prenumelor Maria/Marian. De precizat ar mai fi că, în unele cazuri au fost și părinți care au ales prenume inspirate din telenovele, din lumea fotbalului sau din cea mondenă: Neymar, Ezra, Serena, Adonis, Cataleya)”, a precizat directorul executiv al DLEP Iași, Marius Bodoga.

Din topul celor mai frecvente prenume compuse au ieșit în evidență următoarele: Ana-Maria, David-Andrei, Rareș-Andrei, Sofia-Maria, David-Constantin, Sofia-Elena, Eva-Maria, Anastasia-Maria. Potrivit datelor centralizate de reprezentanții aceleiași instituții, trendul numărului de nașteri este unul ascendent. Astfel, în anul 2016, din cele 11 247 acte de naştere înregistrate, 3205 au privit copiii născuţi în străinătate iar 17 au fost adopţii. La maternităţile ieşene, s-au născut 8042 de copii din care 4124 au fost baieţi. În anul 2017, din cele 11.372 acte de naştere înregistrate, 3.262 au fost transcrieri ale certificatelor de naștere emise pe teritoriul altor state sau obținute ca urmare a dobândirii/redobândirii cetățeniei române, iar 13 au fost  adopții. La maternităţile din Iași, s-au născut 8.110 copii, din care 4.070 au fost fete.

Topul prenumelor tradiționale: Maria (1058 de cazuri), Andrei (642 de cazuri), Elena (431 de cazuri), Ioana (394 de cazuri), Ștefan (379 de cazuri), Matei (293 de cazuri), Alexandru (292 de cazuri), Gabriel (267 de cazuri), Andreea (237 de cazuri), Constantin (215 de cazuri).

Topul prenumelor de inspirație străină: Nicolas, Sara, Eric (Erik), Rebeca, Ianis, Alessia, Dominic, Maya, Mario, Erica (Erika), Patrick, Raisa, Lucas, Anais, Mateo, Ariana, Efrem, Nicole, Fabian, Miriam.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*