Cele douăsprezece semne literare ale Iaşului – episodul 6

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/11/2010

Curierul de Iaşi încheie seria de prezentări a caselor memoriale cu Muzeul Mihai Eminescu şi Muzeul Teatrului.

Muzeul Mihai Eminescu

Înfiinţarea unui memorial Eminescu la Iaşi s-a impus conştiinţei culturale, întemeiată fiind pe faptul că dintre toate localităţile româneşti în care a trăit şi a activat Eminescu, Iaşul a fost şi a rămas singura întipărită ca o oază de lumină în însăşi fiinţa poetului. De Iaşi, în acelaşi timp, este legată afirmarea personalităţii sale artistice în adevăratele ei dimensiuni creatoare, începând cu publicarea în revista “Convorbiri Literare” a poemului “Venere şi madonă”. Prin Iaşi, mai exact la societatea “Junimea”, Eminescu aderă şi se înscrie definitiv în noua direcţie postpaşoptistă imprimată culturii române. Iaşul, revista şi societatea culturală mai sus menţionate aveau să-l impună, de fapt, şi conştiinţei publice româneşti.

Împlinirea a 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului îl găsea pe Eminescu fără o casă a sa, la Iaşi unde locuise o bună perioadă de timp. Ideea se reimpunea cu maximă necesitate. S-a ales această dată pentru concretizarea ei, nu o casă sau o cameră în care Eminescu fusese găzduit, ci locul în care însăşi amintirea poetului rămăsese în Iaşi o prezenţă vie, cotidiană şi perpetuă: Parcul Copou, acest sui-generis Fontainbleu al Iaşilor, vechi de peste două secole, cu arbori seculari, îndrăgit de Eminescu, în care trecerea sa pe aici e evocată încă de arborele preferat, teiul, devenit leitmotiv al poeziei sale; teiul lui Eminescu – Teiul Sfânt – pentru cei care vin astăzi să se cufunde pentru o clipă în rememorări benefice şi în spiritualitatea sa. Începutul a fost făcut prin deschiderea, într-o clădire existentă în centrul oraşului, a Expoziţiei permanente “Mihai Eminescu”. Ideea a fost unanim acceptată generând hotărârea unei construcţii noi, cu o arhitectură sugerată de coordonatele creaţiei eminesciene, funcţională cultural şi muzeal. Transpunerea în proiect a fost încredinţată arhitectului Virgil Onofrei.

Clădirea, construită astfel, a fost inaugurată în 1989 ca un omagiu adus poetului la Centenarul morţii sale şi este, după părerea specialiştilor în domeniu din România, a zecilor de mii de vizitatori din ţară şi de peste hotare, care au văzut muzeul Eminescu, un adevărat monument de arhitectură capabil să evoce prin sine însuşi dimensiunile creaţiei eminesciene. Întrarea în folosinţă a spaţiului destinat Cafenelei literar-artistice şi a sălii polivalente, aflată în curs de finalizare, ca şi dotarea întregului complex cu mijloacele tehnice audio-vizuale, va întregi imaginea Centrului Cultural Naţional “Mihai Eminescu”, în care deocamdată funcţionează doar segmentul muzeal, asigurând o cunoaştere cuprinzătoare, diversă şi profundă a personalităţii şi creaţiei geniului tutelar al literaturii române.

Date despre clădire şi colectivul muzeului: muzeul este compus din trei săli: două la parter, Sala destinului şi Sala de artă, şi una la etaj, Sala prieteniei; colectivul muzeului este format din doi muzeografi cu studii superioare şi trei supraveghetoare cu studii medii. Colecţia de carte cuprinde ediţii ale creaţiei eminesciene de la prima ediţie (1884) până la ediţiile recente, studii monografice privind viaţa poetului, exegeze critice şi traduceri ale poeziei lui Eminescu în limbii străine. Piesele importante din această colecţie sunt: Mihai Eminescu – Poesii, Ed. Socec, Bucureşti, 1884; Mihai Eminescu – Poems (poezii în limba engleză), Ed. Grimm, 1938; Mihai Eminescu – Augsewahlte Gedichte (poezii în limba germană), Timişoara, 1932; Mihai Eminescu – Poesies (în limba franceză), Bucureşti, 1931.

Colecţia de fotografii Eminescu, cuprinde originale şi fotocopii ale tuturor fotografiilor legate de viaţa şi activitatea lui Eminescu. Piesele importante sunt: Foto M. Eminescu, 1884, Iaşi, Foto – Nestor Heck. Colecţia de artă cuprinde pictură, grafică şi sculptură cu referire la Eminescu şi creaţia sa. Piesele importante sunt: colecţia de grafică inspirată de creaţia eminesciană, 25 bucăţi, autori: Ligia Macovei, Done Stan, C. Baciu şi alţii; M. Eminescu, bust (bronz), R.P. Hette, 1935 şi un pian, marca Fr. Ehrbar, Viena 1873, care a aparţinut Aglaei – Drogli Eminovici, sora poetului.

Muzeul Teatrului

Poate că nu era loc mai potrivit decît Iaşiul pentru deschiderea  unui muzeu dedicat istoriei teatrului şi acest lucru se întâmpla în decembrie 1976, la 160 de ani de la reprezentaţia primului spectacol în limba română, Mirtil şi Hloe pus în scenă de Gheorghe Asachi.

Muzeul Teatrului (unic prin tematică atât în ţară, cât şi în străinătate) s-a dorit a fi o reprezentare cît mai detaliată a fenomenului teatral românesc. Din păcate, spaţiul ce adăpostea acest muzeu, casa în care s-a născut şi în care a copilărit Vasile Alecsandri, a fost retrocedat proprietarului, muzeul fiind nevoit să ia drumul pribegiei, în căutare de noi  forme de exprimare, de expunere. Şi ne-a „găzduit” Eminescu, astfel încît, la 22 februarie 2009, în Muzeul “Mihai Eminescu” din Copou, am redeschis, într-o formulă mult mai restrînsă, o nouă expoziţie : “Colecţia Istoria Teatrului Românesc”.

Arta interpretativă, scenografia, regia, muzica, dansul, întreaga lume a spectacolului ni se înfăţişează prin  costume, documente, fotografii, obiecte personale sau purtate pe scenă începînd cu Matei Millo, State Dragomir, Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Aglaie Pruteanu, Haricleea Darclee, Agatha Bârsescu, culminînd cu generaţia anilor 1930: Miluţă Gheorghiu, Constantin Ramadan, Margareta Baciu, Sandina Stan, Nicolae Subă şi  rămînind deschisă contemporaneităţii  prin  Teofil  Vîlcu, Adina Popa, Eugen  Coşeru, Petre  Ciubotaru, Dionisie Vitcu , Florin Mircea .

Acestea toate tind să recreeze luminile scenei, emoţiile actorului, încîntarea publicului, sentimentul împinirii, al gloriei, fiind completate de  colecţii de afişe (dintre cele mai vechi din istoria teatrului românesc), documente semnate sau întocmite de Mihai Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Mihai Codreanu, George Topîrceanu, Ionel  Teodoreanu,  Ion  Sava,  Th. Kiriacoff,  I. A. Maican  s. a.

La 122 de ani de la incendiul Teatrului  Mare de la Copou (17 februarie 1888) teatrul s-a reîntors acasă, la începuturile teatrului românesc, încercând să reînvie entuziasmul şi pasiunea acelor începuturi. Întregul fond al muzeului este înregistrat într-un registru inventar, ajungându-se la un număr de cca 22.300 piese. Reprezentative pentru specificul său de muzeu al teatrului sunt: colecţia de afişe teatrale de la începuturile Teatrului Naţional din Iaşi; colecţia de programe teatrale pentru diverse stagiuni ale Teatrului Naţional din Iaşi; volume de teatru (ediţii vechi, între care Mirtil şi Hloe tipărită în 1850); scrisori autografe: V. Alecsandri, B.P. Haşdeu, I.L. Caragiale, V.I. Popa, M. Sadoveanu ş.a.; fotografii originale: V. Alecsandri, Matei Millo, Gr. Manolescu, Agatha Bârsescu, G. Enescu; pagini manuscrise cu note muzicale ale lui Al. Flechtenmacher, Ciprian Porumbescu; obiecte de artă, vase ornamentale ş.a., ce au aparţinut lui Matei Millo, T.T. Burada, Agatha Bârsescu, Aristizza Romanescu, H. Darclee ş.a.; diverse obiecte de recuzită: evantaie din fildeş, dantelă, pietre preţioase; costume purtate de actori ai Teatrului Naţional din Iaşi expuse într-o sală specială a muzeului: costumul purtat de marele actor Gr. Manolescu în rolul Hamlet, cel purtat de Matei Millo în Barbu Lăutaru, altul purtat de Miluţă Gheorghiu în celebra Chiriţa ş.a.; portrete ale unor actori şi oameni de teatru realizate de pictorul C.D. Stahi; obiecte din metale preţioase (ceas, bijuterii) care au aparţinut unor oameni de teatru.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*