Cele douăsprezece semne literare ale Iaşului – episodul 3

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/11/2010

Curierul de Iaşi continuă seria de prezentări a caselor memoriale cu Muzeul Otilia Cazimir şi Muzeul George Topârceanu.

Muzeul „Otilia Cazimir”

Adresa muzeului: str. Otilia Cazimir nr. 4, Iaşi

Program de vizitare: Marţi – Duminică 10-17, Luni închis

Poeta Otilia Cazimir, pe numele real Alexandra Gavrilesc s-a născut la 12 februarie 1894, în localitatea Cotul Vameşului, undeva aproape de Roman. Era cel mai mic copil din cei cinci cîţi a avut familia învăţătorului Gh. Gavrilescu. În 1898 se stabilesc definitiv la Iaşi, cumpărînd o casă în cartierul Beilicului, pe strada Bucşinescu.

Cursurile primare le urmează la Şcoala Domnească, după care devine elevă la Liceul Oltea Doamna. Din această perioadă datează şi primele încercări literare. În 1912 trimite revistei „Viaţa Românească” o poezie (Noapte), textul nefiind semnat. Intuind talentul acestei anonime (deocamdată) poete, Garabet  Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu săvârşesc un insolit „botez” literar, numind-o Otilia Cazimir. Leagă prietenii sincere, durabile cu G. Ibrăileanu şi M. Sadoveanu, cu Demostene Botez şi M. Codreanu, cu fraţii Ionel şi Al. O. Teodoreanu dar, mai ales, cu G. Topîrceanu.

Creaţia literară a Otiliei Cazimir, desfăşurată pe o perioadă de aproape şaizeci de ani, este de o remarcabilă varietate. Volumele de poezii (Lumini şi umbre, Fluturi de noapte, Cîntec de comoară, Licurici etc….), proză (Din întuneric. Fapte şi întîmplări adevărate, Grădina cu amintiri), un vodevil (Unchiul din America), numeroase articole incluse în revistele sau ziarele vremii, proză memorialistică (Prietenii mei scriitori…) la care se adaugă, ca o încununare, literatura pentru copii (Jucării, A murit Luchi, Baba Iarna intră-n sat, Albumul cu poze) completează profilul unei scriitoare ce şi-a făcut din neodihnă un mod de a exista. În chip firesc, i se decernează, în 1937, Premiul Naţional pentru poezie. Otilia Cazimir trece în eternitate în 1967.

Casa în care a locuit şi a creat Otilia Cazimir a devenit muzeu memorial în 1972.

Biroul la care scria Otilia Cazimir este plin de manuscrise. Călimara, ochelarii şi alte obiecte personale par că o aşteaptă. Biblioteca abundă în cărţi cu dedicaţii. Portrete ale sale sau peisaje din zona Bucşinescu, realizate de pictori din şcoala ieşeană, precum Victor Mihăilescu-Craiu, Nicolae Constantin ş.a. dau măsura preţuirii de care se bucura Otilia Cazimir în rîndul artiştilor plastici.

Poeta a fost fascinată de lumea copilăriei şi o mare parte din opera sa este închinată celor mici. Părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică „A murit Luchi” aflăm că numele de Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetiţa a crescut şi a devenit elevă.

În copilărie a simţit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăşi mărturiseşte: „Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile”.

Otilia Cazimir iubea copiii şi a început să realizeze creaţii literare pentru ei.

La revista „Viaţa românească” l-a cunoscut pe George Topârceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie şi o adevărată poveste de dragoste.

Muzeul „George Topîrceanu”

Adresa muzeului: str. Ralet nr. 7, Iaşi

Program de vizitare: Marţi – Duminică 10.00 – 17.00  , Luni închis

George Topârceanu, deşi născut pe alte meleaguri a devenit unul dintre cei mai iubiţi şi celebri ieşeni. Chemat la Iaşi de G. Ibrăileanu la începutul lunii octombrie 1911, ca subredactor al „Vieţii Româneşti”, Topîrceanu va rămîne al Iaşului pînă la sfîrşitul vieţii, chiar dacă soarta îl va despărţi de el din timp în timp.

Găzduit de Ibrăileanu, pentru început (pînă la 26 oct. 1911), mai tîrziu, poetul locuieşte în str. Păcurari, nr. 6, la d-nul Mihai Pastia, administratorul „Vieţii Româneşti”.

Din 1932 şi pînă la moarte, în 7 mai 1937, poetul a locuit în casa din strada Ralet, nr. 7, astăzi imobilul fiind sediul Muzeului Topârceanu.

Micuţa, discreta, aproape misterioasa casă a fost construită la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi a aparţinut poetului Demostene Botez. Aici a fost instalat şi sediul revistei „Însemnări literare”, la 8 ianuarie 1919, din care făceau parte: M. Sadoveanu, G. Ibrăileanu, G. Topîrceanu şi Demostene Botez.

Memorialul a fost inaugurat la 22 iunie 1985, cu un an înaintea centenarului naşterii poetului (centenar UNESCO), după ce imobilul a fost donat de proprietarii din anii 80.

La intrare, fixat în zid, te întîmpină basorelieful în marmură al poetului sub care sînt gravate spusele lui Arghezi: „Inteligent ca puţini oameni ai condeiului şi manuscrisului, Topîrceanu din nobilă şi discretă ţinută nu şi-a împărtăşit sensibilitatea decît filtrată şi bătînd într-o nuanţă vastă şi a dat amărăciunii şi deziluziei, ironie şi sarcasm.”

Expoziţia permanentă cuprinde obiecte de scris, manuscrise, cărţi cu dedicaţie, fotografii, colecţii de reviste. Dintre obiectele personale se păstrează un sfinx şi o piramidă în miniatură, un sfeşnic, un barometru, discuri de patefon, aparate de fotografiat şi negative pe sticlă realizate de poet.

Pe lângă multe exemplare din revista „Viaţa Românească” (în redacţia căreia o va cunoaşte pe Otilia Cazimir), „Însemnări literare” (coordonată de M. Sadoveanu şi G. Topîrceanu), „Însemnări ieşene”, se află şi „Calendarul Iaşului” pe anul 1933, deschis la poezia Salut, Iaşi!, pentru că G. Topîrceanu a iubit Iaşul: „Mi-a plăcut de la început Iaşul, cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui dărăpănate, (…) căci oricîte straturi de glod s-ar depune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma paşilor lui Eminescu, urma ciubotelor de iuft ale diaconului Creangă, urmele atîtor oameni iubiţi de altădată,…cum să nu-mi placă?”

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*