Casa cu absidă, reconstruită ca „Atelier de ţesut covoare pentru Cooperativa Mioriţa”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 17/12/2010

Era în anii ’70.

Discuţia despre păstrarea „oazei de arhitectura veche” din fosta stradă „6 martie”, propusă în revista „Cronica” – cum s-a arătat într-un număr anterior – ne mai având loc, planul de sistematizare prevăzând realizarea, în zona Halei, a centrului civic, autorul articolului „Pogorâre în istorie”, Mircea Radu Iacoban, a intervenit la preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Iliescu.

Acesta, dând curs invitaţiei, a vizitat locul, însoţit de câţiva specialişti în construcţii. Făcându-se o evaluare sumară, s-a apreciat că numai repararea Casei Kogălniceanu, grav ruinată, ar fi cerut fonduri de două ori mai mari decât pentru o clădire nouă – existând experienţa hotelului Traian a cărui consolidare costase dublu faţă de cât ar fi fost o reconstruire. Autorul articolului şi mai mulţi apărători ai clădirii, susţinând, totuşi, păstrarea şi repararea ei, vizitatorul cerea o evaluare tehnică pentru obţinerea aprobării Comitetului de Stat al Planificării din Bucureşti şi introducerea lucrării în plan.

Venind însă cutremurul din 4 martie 1977 cu decretul „stării de necesitate” şi canalizarea tuturor eforturilor numai în direcţia construirii locuinţelor, pentru adăpostirea miilor de sinistraţi, construcţiile social culturale neavând prioritate, începeau lucrările din centrul civic.

La 2 aprilie, primarul Ioan Manciuc anunţa, în gazeta locală, amplasarea hotelului „Moldova” lângă sediului tribunalelor şi noua hală, de vizavi, aflate în lucru. Astfel „oaza istorică” din strada „6 martie”, ca şi casa poetului „Dimitrie Anghel”, casa „Balif”- monument de arhitectură moldovenească, farmacia „Beceanu” şi alte clădiri importante din fosta stradă Anastasie Panu, mult lărgită şi transformată în bulevard, dispăreau.

Pe altarul sistematizării zonei cădea şi străvechea zidire din Strada de Jos („6 martie”) despre care se spunea că era „o clădire teatrală ce a fost construită de hatmanul Costache Ghica la îndemnul lui Gheorghe Asachi şi a lui Veniamin Costachi”, prin 1816-1817 şi folosită pentru clase de Liceul „Mihail Kogălniceanu” între cele două războaie şi ca internat al Şcolii Sanitare înaintea demolării. Avea odăi încăpătoare şi boltite la parter, iar la etaj un hol rotund cu picturi şi stucaturi spre care urca o scară elegantă din lemn. Potrivit descrierii unui vizitator al clădirii cu prilejul decesului fostului locatar, bancherul I. Ch. Daniel (septembrie 1902), în timpul acela, la etaj se afla un „salon măreţ” şi „luxos mobilat” ce putea „cuprinde până la 200 persoane”. Din el se intra în altul mai mic „cu mobilă roşiatică”, după care apărea odaia cu mobilier albastru „de o frumuseţe extraordinară”. Exista şi un salon turcesc dotat cu mobilier oriental, urmat de alte patru încăperi mari, deasupra vestibulului fiind şi o galerie pentru muzică.

Casa cu absidă „trebuie să păstreze harul istoric şi amintirea Kogălnicenilor”

Răspunzând solicitărilor, la şedinţa de demarare a lucrărilor centrului civic, preşedintele Consiliului Judeţean propunea ca între noile clădiri ale străzii „6 martie” să se reconstruiască şi „Casa cu absidă”, ca sediu al Asociaţiei Scriitorilor. Pentru a nu fi probleme, obiectivul se boteza „Atelier de ţesut covoare pentru Cooperativa Mioriţa” (îşi aminteşte autorul articolului), la subsol prevăzându-se şi centrala de distribuire a căldurii pentru blocurile din jur.

Institutul IPCROM primea comanda să execute proiectarea, arhitectul Vasile Nacu întocmea releveul clădirii vechi şi proiectul pentru reconstruirea ei, distribuţia spaţiilor stabilind-o împreună cu secretarul Asociaţiei Scriitorilor, Mircea Radu Iacoban. Lucrarea se încredinţa maistrului Stănescu Gheorghe din Trustul Local de Construcţii (T.A.G.C.M).

Clădirea proiectată în locul aceleia demolate se amplasa mai spre stânga (spre palat), trăgându-se în rând cu blocurile străzii.

Studiind alcătuirea ansamblului de clădiri istorice ce urma să dispară, cercetătorul Florin Buimestruc realiza materialul „Poarta cu zid şi casa cu absidă” (1984). Cu acest prilej îi arăta valoarea „deosebită”, specifică veacului al XVIII-lea, ca şi Casa Dosoftei şi vechea zidire din strada Bucşinescu nr. 21, subliniind faptul că grupul clădirilor de la poarta din strada Halei, împreună cu clădirea etajată din curte numită „Casa cu absidă” păstraseră, peste secole, tavanele cilindrice.

Auzind istoria vechii clădiri, maistrul lua iniţiativa utilizării unei părţi din pietrele şi cărămizile ei, încorporându-le în noua zidire, spunând prietenilor că aceasta „trebuie să păstreze harul istoric şi amintirea Kogălnicenilor”, iar oficialilor că făcea economii de materiale. Noua stradă şi zestrea ei o concepuse arhitectul Cernucan Ioan, în colectivul căruia lucrau şi tinerii arhitecţi Andrei Dan si Negoiţă Bogdan. Dânşii proiectau blocurile „Şonţu” de lângă teatrul „Luceafărul”, urmat de „Mărgineanu” şi „Peneş Curcanu” spre strada „Sf. Lazăr”.

Tot ei proiectau şi blocul „6 martie” de lângă Casa cu absidă, urmat de blocul ”Mihail Kogălniceanu”, spre biserica Barnovschi, cât si blocul „CEC” din colţul străzii Anastasie Panu cu piaţa Halei. Acolo dându-se peste alte subterane, cercetate şi apărate de arheologul Nicolae Puşcaşu, fiindcă nu deranjau amplasamentul noilor zidiri, se păstrau cu genericul „Pivniţele cronicarului Grigore Ureche.”

Executate rând pe rând, noile clădiri cu arhitectură bogată, modernă şi variată, transformau vechea stradă îngustă şi cotită a Târgului de Jos într-o cale largă şi luminoasă, căreia după 1990 i se da numele Grigore Ureche.

Conducerea şantierului o avea inginerul Georgel Grigore, din Grupul de şantiere numărul doi, la lucrări participând mai mulţi ingineri şi maiştri, dintre care nu lipsea directorul general al trustului, inginerul Marin Gheorghe Nicolae.

Inaugurarea a fost relatată sumar în gazetele din ianuarie 1989

Reconstruirea „Casei cu absidă”, cu fonduri pe sponci, ajutată de marile întreprinderi – CUG, Fibre Sintetice, Metalurgica, Cooperaţia Meşteşugărească şi altele – se încheia la sfârşitul anului 1988, urmând procurarea mobilierului, tot pe ocolite, comandat pentru Casa de Creaţie a Scriitorilor de la Călimăneşti şi transferat apoi la Iaşi. Inaugurarea având loc la 30 ianuarie 1989, cu un bogat program cultural, participau scriitori din Focşani, Bacău, Suceava, Botoşani, Galaţi, Neamţ cât şi o delegaţie din Bucureşti condusă de D. R. Popescu, preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor.

Deschiderea a făcut-o secretarul Asociaţiei Scriitorilor, după care şi-au spus cuvântul mai mulţi participanţi. Profesorul Ioan Todiraşcu de la Universitatea ieşeană amintea împlinirea a 130 ani de la Unirea Principatelor, iar profesorul Constantin Ciopraga evoca ziua naşterii „Luceafărului” poeziei române, Mihai Eminescu. Festivitatea s-a încheiat cu un moment poetic, actorii Teofil Vâlcu şi Sergiu Tudose recitând versuri eminesciene şi din lirica Unirii.

Evenimentul a fost descris sumar de gazeta „Flacăra Iaşului” şi de revista „Cronica”, evitându-se pomenirea modului cum s-a reconstruit clădirea. De altfel, nu cuvântau nici şefii autorităţilor locale şi nici şeful delegaţiei scriitorilor din Bucureşti.

„Casa cu absidă” fiind singura mărturie din străvechea uliţă a Târgului de Jos, alături de placa cu inscripţia „Uniunea Scriitorilor – filiala Iaşi. Casa cu absidă Laurenţiu Ulici”, fixată pe faţada ei, s-ar cuveni să fie şi una cu textul: „Aceste ziduri păstrează amintirea cronicarului Ienache Cogălniceanu (1730–1795)”.

La bătrâneţe, cronicarul efectua unele activităţi juridice, cum mărturisesc înscrisurile din suita volumelor editate de profesorul Ioan Caproşu („Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi”) şi, având probabil mijloace restrânse de trai, în 1789 stolnicul Ionachi Cogălniceanu primea 50 de lei din „miile ce s-au dat într-acest an pentru pomenirea ctitorilor” Mănăstirii Sf. Spiridon (documentul Nr. 518/1790). Peste un secol, unii istorici, făcând anumite presupuneri, îi contestau şi paternitatea cronicii numindu-l „Pseudo Enache Kogălniceanu”. Le combătea însă profesorul Nicolae Iorga şi le desfiinţa ştiinţific, după o amplă analiză filologică, reputatul cercetător N. A. Ursu care a [i publicat studiul ”Un cronicar moldovean nedreptăţit: Ienache Cogălniceanu” („Contribuţii la istoria literaturii române, studii şi note filologice”, editura „Cronica”, Iaşi, 1997).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*